Horodnicenii și iluștrii lor înaintași

În toate localitățile din Depresiunea Rădăuților au văzut lumina zilei, în ultimele două secole, de când avem date, oameni deosebiți, care au devenit ilustre personalități ale Bucovinei și chiar ale României. Nu degeaba se spune că Bucovina „este un ținut blagoslovit de Dumnezeu”.
 

Comuna Horodnic de Jos nu face excepție în această privință. Dacă horodnicenii ar studia cu mai mare atenție registrele copiilor născuți de la începutul secolului al XIX-lea și întreaga istorie a României, ar putea constata că lista acestor personalități poate fi mult mai lungă decât o cunosc ei în prezent. În colaborare cu Societatea pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, Filiala Horodnic de Jos a acestei societăți culturale a organizat recent un simpozion pentru cinstirea memoriei lui I.G. Sbiera și Vasile Țigănescu, două dintre personalitățile născute în această localitate, unde au acumulat și primele cunoștințe la școală și apoi, prin întreaga lor activitate pusă în slujba României, în general, și a Bucovinei istorice, în special, au dus faima, în țară și în lume, a acestei localități istorice. Activitatea a debutat la biserica din localitate, cu hramul „Sf. Evanghelist Ioan”, unde preotul paroh Gheorghe Petrea a ținut o slujbă de pomenire a acestor două personalități. Biserica a fost plină de credincioși, de la cele mai fragede vârste și până la octogenari. În plus, mulți dintre participanți erau îmbrăcați în frumoasele lor costume populare. Lucrările simpozionului cu tema „I.G. Sbiera”, fondatorul Societății pentru Cultură, și Vasile Țigănescu, „un scriitor încă de cercetat” (prof. Petru Bejinariu), au debutat prin cuvântul domnului Ghiță Sbiera, președintele filialei organizatoare. În cuvântul lor, domnul Ion Teleagă, referentul cultural al comunei, și Gheorghe Andrișan, directorul școlii coordonatoare, au prezentat aspecte din viața spirituală a comunei și, respectiv, cartea de vizită a școlii, unitate care dă cei mai mulți participanți la organizarea și desfășurarea activității culturale din localitate. Prezentând istoricul școlii, directorul acesteia s-a referit și la cele două personalități comemorate. Date semnificative din viața și opera cărturarului bucovinean au fost prezentate de profesorul Constantin Crăciun. Profesorul Luca Bejinariu a prezentat amintiri dragi privind personalitatea lui Vasile Țigănescu, omul de cultură din partea de sus Bucovinei istorice, pe care l-a cunoscut personal, multe dintre aceste date fiind inedite. Profesorul Petru Bejinariu a evocat întâmplări trăite împreună cu Vasile Țigănescu în perioada în care au umblat împreună pe teren, iar semnatarul rândurilor de față a prezentat aspecte din cărțile lui Vasile Țigănescu în care acesta a prezentat cititorilor satul Horodnic de Jos, cu oamenii săi harnici și, foarte important, cu împrejurimile mirifice ale satului. În holul școlii din localitate, membrii Clubului filatelic „I.G. Sbiera” au amenajat o expoziție filatelică sub genericul „Tezaur strămoșesc”. Au mai expus și membrii Clubului Filatelic „Temerarii” al Școlii „Mihai Eminescu” din municipiul Rădăuți (responsabil prof. Maria Popescu), ai Clubului „Ștefan Petică” din comuna Liești – Galați (responsabil prof. Mihaela Bulai) și ai Clubului „Luca Arbure”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI