Pe 16 aprilie, la ora 3 noaptea, după ce s-a distrat la o discotecă din localitate, tânărul a găsit o variantă nesănătoasă de a face rost de bani. L-a acostat pe minorul B.I., de 17 ani, din Marginea, ce se afla în fața discotecii, l-a “bumbăcit” cu câțiva pumni și i-a cerut să-i dea 100 de lei. Cedând în fața violențelor, minorul i-a dat banii, dar nu a scăpat doar cu atât. Bogdan Ș. i-a smuls și telefonul mobil din mână și abia după aceea l-a lăsat în pace. Polițiștii ce s-au ocupat de caz au reușit recuperarea mobilului, Bogdan Ș. ajungând în cele din urmă în fața procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți. Aceștia au dispus reținerea lui pentru 24 de ore, ieri, tânărul așteptând și decizia judecătorului dacă va sta sau nu în arest preventiv pentru tâlhăria comisă.
Pentru Bogdan Ș., de 19 ani, din Zamostea, Iepurașul de Paște a venit cu un mandat de reținere și o prezentare la instanță cu propunere de arestare preventivă.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii