Cezar Ioja (PSD) își anunță candidatura la Primăria Vatra Dornei

> Potrivit liderului județean al PSD, Cătălin Nechifor, USL susține candidatura actualului primar liberal
 

Determinat de faptul că USL a decis, la nivel central, să susțină candidatura actualului primar, Ioan Moraru, pentru un al treilea mandat la cârma municipiului Vatra Dornei, în timp ce stațiunea a ajuns într-o situație dezastruoasă, „în faliment nedeclarat”, secretarul zonal al PSD Suceava, Cezar Ioja, a decis să candideze ca independent pentru funcția de primar al municipiului Vatra Dornei. „Nu mă pot dezice de toți aceia, nu puțini la număr, pe care, în ultimele luni, i-am simțit alături de mine”, a arătat Cezar Ioja, într-un comunicat de presă. El a anunțat un proiect de relansare a localității ce va contribui la creșterea calității vieții fiecărui dornean și speră că toți cetățenii de bună credință, indiferent de simpatiile și opțiunile lor politice, i se vor alătura. Liderul PSD Suceava, Cătălin Nechifor, a declarat că nu a fost informat de această decizie a lui Cezar Ioja și a subliniat că USL a decis să susțină la funcția de primar al municipiului Vatra Dornei candidatul PNL, Ioan Moraru. Întrebat dacă Ioja va fi exclus din PSD, Nechifor a precizat că o decizie va fi luată după ce organizația va fi înștiințată oficial că acesta candidează independent. Totodată, el a spus că nu-i poate interzice lui Cezar Ioja să candideze. Organizația PSD Vatra Dornei a decis, în urmă cu două săptămâni, să depună liste separate pentru funcția de primar, la care să candideze Cezar Ioja, și pentru consiliul local din municipiu, social-democrații considerând că actualul primar liberal Ioan Moraru nu se mai bucură de susținere populară. Ulterior, liderii USL Suceava au decis ca, la Vatra Dornei, să fie sprijinit candidatul PNL, Ioan Moraru, iar listele pentru consiliul local să fie comune.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI