Biletul României pentru o creștere economică sănătoasă

Stimularea întreprinderilor mici și mijlocii poate genera noi locuri de muncă și este biletul României spre o creștere economică sănătoasă, a apreciat vineri deputatul PDL de Suceava, Ioan Balan.
 

”Misiunea Guvernului Ungureanu este de a consolida ceea ce România a dobândit până acum: o economie predictibilă, cu perspective de creștere sustenabilă. Pe fondul succesului programelor demarate de Guvernul Boc, Executivul a alocat un buget de 6 ori mai mare anul acesta sectorului IMM, motorul oricărei economii sănătoase. Măsurile de relansare promovate de Guvernul Boc, în paralel cu cele de austeritate, au făcut ca, în perioada 2009-2011, marcată de o criză economică severă, numărul întreprinderilor nou înființate să îl depășească cu peste 30.000 pe cel al firmelor care și-au închis porțile. Obiectivul actualului Guvern este de a continua acest trend ascendent prin programe speciale dedicate sprijinirii IMM-urilor, generând astfel noi locuri de muncă”, a declarat parlamentarul democrat-liberal. Potrivit acestuia, programele guvernamentale derulate în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii (IMM) dispun în acest an de un buget de 116 milioane de lei. Balan a ținut să sublinieze că IMM-urile pot accesa finanțare prin opt programe. Cei mai mulți bani, a spus parlamentarul democrat-liberal, vor fi direcționați către programul „Mihail Kogălniceanu”. Acesta este destinat unui număr de 28.000 de beneficiari și are un buget de 70 de milioane de lei. Alte 10 milioane de lei, fonduri nerambursabile, sunt puse de Guvern la dispoziția tinerilor antreprenori în cadrul programului pentru dezvoltarea abilităților antreprenoriale. În plus, a arătat Balan, Guvernul a lansat miercuri un nou program, pentru susținerea meșteșugurilor și artizanatului, pentru care a fost alocat un buget de un milion de euro. ”Mai multe programe vor fi lansate în luna aprilie. Peste trei săptămâni urmează să fie lansat programul de dezvoltare și modernizare a activităților de comercializare a produselor și serviciilor de piață. Prin acest program, 88 de beneficiari vor putea obține o finanțare de șapte milioane de lei. Femeile care activează în sectorul IMM-urilor pot participa de pe 22 aprilie la programul pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale, suma alocată pentru cursuri fiind de 500.000 de lei. Tot în aprilie va fi demarat și programul național multianual pentru înființarea și dezvoltarea incubatoarelor tehnologice și de afaceri, pentru care sunt alocați 6,15 milioane de lei”, a mai precizat deputatul Ioan Balan.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI