„Zilele Universității”

Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava își deschide astăzi (și mâine) porțile pentru cei care doresc să viziteze campusul, între orele 9-14, astăzi debutând și manifestările reunite sub genericul „Zilele Universității”, care vor dura până la sfârșitul săptămânii.
 

Azi, de la ora 17, în sala Auditorium, corul universității va intona imnul instituției academice, compus de pianistul și compozitorul Bogdan Otta, după care va fi prezentat un program de dansuri tradiționale italiene, cu ansamblul Asociației Italienilor din România (ROASIT) „Siamo di nuovo insieme”, coregraf Petre Susu, urmat de arii în limba italiană interpretate de tenorul Sorin Ursan Delaclit. La ora 18, în foaierul Auditoriumului, va fi vernisată expoziția de pictură „Euromărțișor”, realizată de artiști ai Asociației de Artă „Nicolae Tonitza”. Mâine, 6 martie, de la ora 17, în Auditorium sunt programate demonstrații de arte marțiale prezentate de două școli, una coordonată de drd. Gheorghe Pricop, cealaltă de Sorin Nedelcu, instructor karate 4 Dan, urmată de o demonstrație de majorete coordonate de Mărioara Șalup.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI