Diana ENEA
Suceveanca Diana Enea a primit, la sfârșitul săptămânii trecute, medalia „Meritul Sportiv”, clasa I, distincție oferită de președintele țării ce răsplătește astfel rezultatele sportive, “dăruirea, spiritul de fair-play prin care a promovat valorile sportului de performanță și imaginea României în lume”. Dacă un sportiv ar primi această recunoaștere la 35-40 de ani, poate spune că e cea mai firească consecință a anilor de muncă, greutăți, privațiuni și succese, îndurate și obținute pentru el și țară. Dar când ai doar 25 de ani și deși este doar un gest simbolic al Președinției, această medalie trebuie să însemne altceva, măcar că ai început viața cu rost și tot cu rost o vei trăi în continuare. “Când am aflat despre decorație mi-am pus întrebarea «de ce eu?». În țară sunt sute, mii de campioni. Atunci am înțeles că rezultatele mele doar alături de ale altor sportivi reprezintă sportul de performanță românesc. Orice lucru bun și durabil se construiește din bucăți, așa că fiecare sportiv în parte întregește succesul la nivel național”, și-a “scuzat” Diana distincția obținută în urmă cu 3 zile. La ceremonia desfășurată duminică, 19 februarie, la Brașov, oraș considerat inima karate-ului românesc, pentru că acolo s-a înființat federația, au fost alături de Diana chiar președintele federației, Adrian Popescu Săcele, antrenorul federal Adrian Ghinea, secretarul general Vasile Manea, președintele comisiei de arbitraj Vladimir Prica, alți vicepreședinți, antrenori, arbitri, sportivi dăruiți pe viață artelor marțiale. 19 ani de sport în doar 25 de viață De la 6 ani, Diana Enea face karate, între timp cochetând și cu multe alte sporturi – echitație, handbal, tenis de câmp, fotbal, ciclism montan, escalade. La 12 ani însă, s-a apucat serios de arte marțiale, stilul tradițional Shotokan fiind „la inima ei”, atunci avându-l ca instructor pe Sorin Nedelcu, centura neagră 3 dan. Următorii ani Diana i-a parcurs conformându-se unui principiu propriu: „Cine stă degeaba, ruginește”; așa că, disciplinată, serioasă, plină de pasiune, a trecut la treabă. La 16 ani, adolescenta avea deja centura neagră și căpătase primul „dan”, ceea ce seamănă, pentru cei care nu cunosc artele marțiale, cu o gradație superioară. La 18 ani, suceveanca era membră a lotului național de Shotokan, iar la 19 ani avea al doilea „dan”. La 23 de ani, Diana era deja maestru al sporturilor, urmase cursurile Centrului de Formare și Perfecționare a Antrenorilor și când nu era pe saltea, în costumul de concurs, era în sacou la marginea saltelei, arbitrând. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a terminat un master în comunicare, iar în prezent ocupă, tot în București, o funcție de conducere în administrația centrală. De karate nu s-a despărțit decât silită de câte o afecțiune sau de vreo fractură. Diana a renunțat de câțiva ani la partea de „kumite” , adică la partea de luptă din Shotokan. Practică acum doar „kata”, așa-zisa „meditație în mișcare” – mișcări, tehnici, aranjamente ritualizate de luptă, considerând că i se potrivesc mai bine. Numeroase medalii și prea multă modestie În prezent Diana se pregătește cu antrenorul federal Adrian Ghinea CN, 6 dani, la Clubul „Sportul Studențesc” din București. De-o vreme, tânăra suceveancă încearcă satisfacții noi, pregătind o grupă de copii cu vârste între 6 și 13 ani pe care îi învață sportul care a făcut din ea, după cum spune singură, un om liber. Și profesoratul pe saltea începe să aibă rezultate; a apărut deja un bronz câștigat la naționale de una dintre elevele sale. Suceveanca a strâns în palmares, în cei 19 ani de sport și 13 de arte marțiale exclusiv, zeci și zeci de medalii și cupe obținute în campionatele pentru juniori, tineret și seniori. Doar foarte pe scurt, spunem despre Diana că a fost 7 ani la rând campioană națională, multiplă campioană balcanică, câștigătoare de nenumărate ori a Cupei României, cea mai mare performanță fiind titlul de vicecampion mondial obținut în 2010, în Turcia, unde România a participat alături de alte peste 30 de țări. “Nu sunt un fan al muzeelor unde sunt atârnate zeci de medalii, manuscrise și diplome, dar când intru în camera colegei mele, unde, pe perete, stau atârnate, așezate zeci de cupe și medalii, mă încearcă un sentiment curat, de prietenie veșnică. Sunt în același crez cu ea pentru ceea ce reprezintă victoria și totodată suferința unor ani grei de muncă încununați cu reușite și dezamăgiri”, ne-a spus, cu modestie, dar și din conștiința propriei valori, antrenoarea, arbitra și merituoasa sportivă Diana Enea. „Karate-ul este parte din viața mea, din trecutul, prezentul și viitorul meu” După două fracturi, ce au ținut-o multe luni departe de saltea, de activitatea ce reprezintă “ozonul” existenței sale, Diana a reînceput antrenamentele, pentru că anul acesta va concura din nou la mondialele de Shotokan. Împărțită între munca în administrația centrală, unde știe când începe ziua, dar nu poate fi sigură când se termină, și sălile de antrenamente, suceveanca nu spune vorbe mari și nici nu mărturisește obiective mărețe. Pe stradă, printre colegi, pe vârful muntelui, la naționale sau la mondiale, Diana Enea dovedește aceeași minte sănătoasă, simplitate dezarmantă în felul de a judeca realitatea și de a planifica viitorul spre care n-a călcat, însă, decât apăsat. „Campionul nu e niciodată același. Fiecare competiție își are campionul ei, căci ironia vieții este că, oricât ai munci, să nu ai decât un singur vârf, momentul de formă maximă, «momentul tău». Când îți atingi un țel, te gândești la următorul. Nu am făcut și nici nu fac karate pentru faimă și glorie. Pur și simplu, karate-ul este parte din viața mea, din trecutul, prezentul și viitorul meu. Competițiile sunt frumoase în felul lor, pentru că te pun în fata unor provocări mereu noi. Antrenamentul în sine însă îmi dă forța și perseverența de a deveni mai bună, mai ambițioasă, mai corectă”, a mărturisit deținătoarea medaliei „Meritul Sportiv”, clasa I.
Comentarii