La Fălticeni, iarna – ținută în frâu

În urma ninsorii căzute începând de luni dimineața, în municipiul Fălticeni nu au fost drumuri înzăpezite, putându-se circula în toate zonele orașului. Așa cum am aflat de la șeful Serviciului de Utilități Publice al Primăriei, ing. Gheorghe Pascaru, de la primele ninsori și până luni, 13 februarie, au fost folosiți peste 900 de metri cubi materiale antiderapante.
 

În urbea de pe Șomuz activitatea de deszăpezire este efectuată în regim propriu de către serviciul amintit, folosind un unimog, două pluguri semipurtate și un dispozitiv de împrăștiere a materialelor antiderapante. În ceea ce privește forțele umane, pe lângă cei 24 de angajați ai serviciului de salubritate și utilități publice care au avut “în grijă” principalele artere de circulație, în activități de deszăpezire au fost angrenați și beneficiari ai Legii venitului minim garantat, 10 persoane pe zi, aceștia fiind folosiți pentru intervenții care vizează lărgirea aleilor, curățarea zonelor pietonale, parcuri, alei între blocuri, scări de acces. Municipalitatea administrează peste 80 de kilometri de drumuri (asfaltate, betonate, pietruite), principalele probleme fiind create de mașinile parcate pe prima bandă a drumurilor principale. La nivelul municipiului Fălticeni a fost instituit în urmă cu două săptămâni (odată cu primele ninsori) serviciul de permanență pentru gestionarea tuturor problemelor care pot să apară din cauza fenomenelor meteorologice specifice iernii. Acest serviciu se află în legătură cu cetățenii și cu alte instituții ale statului (Prefectura Suceava, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava). Pentru îndepărtarea țurțurilor și înlăturarea zăpezii și gheții de pe acoperișuri au fost înștiințate telefonic și prin adresă de luare la cunoștință toate asociațiile de proprietari, iar Poliția Locală a informat toate instituțiile publice și agenții economici referitor la măsurile imediate ce trebuie luate pentru îndepărtarea țurțurilor de gheață și înlăturarea zăpezii și gheții de pe acoperișuri și din fața sediilor sau spațiilor comerciale pe care le dețin. Pentru persoanele fără locuință, la internatul Colegiului Tehnic “Mihai Băcescu” a fost înființat un adăpost de noapte, numărul celor care și-au găsit o masă caldă și un pat într-o încăpere încălzită fiind de cinci persoane zilnic.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI