CS Universitatea Suceava întâlnește azi, de la ora 11.00, în sala LPS, în prima manșă a optimilor Challenge Cup formația croată RK Bjelovar. Față de alți ani în care era privită ca „cenușăreasa” cupelor europene, în acest sezon în Challenge Cup s-au înscris echipe cu potențial din Croația, Polonia, Muntenegru sau Portugalia. Chiar dacă se află pe locul IX în clasamentul primei ligi din Croația, RK Bjelovar este reprezentanta unei școli handbalistice mult superioare celei românești în ceea ce privește handbalul masculin. În aceste condiții, duelul cu gruparea croată se anunță a fi unul deosebit de aprig, însă sucevenii sunt destul de optimiști după victoriile reconfortante din campionat. Singura dificultate în ceea ce privește meciul cu RK Bjelovar este legată de lipsa de informații despre echipa croată. “Nu am văzut la lucru echipa din Croația, deci nu știm exact ce potențial și stil de joc are. Oricum, pentru că reprezintă handbalul masculin croat trebuie să ne așteptăm la un meci dificil. Sunt convins însă că dacă ne facem jocul nostru în viteză putem să-i depășim. Orice avantaj este bun, pentru că am demonstrat că putem juca bine și în deplasare”, a declarat interul dreapta Florin Acatrinei. „Avem un moral bun după victoriile de la Cluj și Târgu Jiu și vrem să profităm de faptul că avem din nou ocazia să jucăm într-o cupă europeană. Pentru că reprezintă un handbal care se află în topul mondial, trebuie să ne așteptăm la o partidă aprigă, handbaliștii din spațiul ex-iugoslav fiind deosebit de combativi. Sper să ne descurcăm și să luăm un avantaj bun aici la noi acasă”, a afirmat Bogdan Șoldănescu. Aflat la debutul în cupele europene, portarul George Șelaru are încredere în actualii săi colegi și mizează pe o victorie. “Ne așteaptă un meci destul de dificil, pe care sperăm să-l câștigăm la o diferență cât mai mare. Trebuie să ne impunem jocul nostru și nu trebuie să disperăm dacă scorul va fi strâns pentru că am arătat că putem juca bine în deplasare. Avem nevoie de sprijinul inimosului public sucevean”. „Nu cred că va fi un meci cu multe goluri, ci unul în care apărările vor face diferența. Trebuie să jucăm agresiv pentru că fiecare gol va conta”, a declarat pivotul luxemburghez Eric Schroeder. Singura problemă de efectiv din cadrul lotului sucevean este legată de accidentarea extremei Mihuț Pancu. Prima manșă dintre CS Universitatea Suceava și croații de la RK Bjelovar va fi transmisă în direct de postul TVR 2 și va fi condusă de o brigadă de arbitri din Macedonia, supervizată de grecul Antonis Hadjinikolaou. Programul optimilor de finală: CSU Suceava (România) – RK Bjelovar (Croația) HC Caraș Severin (România) – SSV Bozen (Italia) Wacker Thun (Elveția) – Kolubara (Serbia) Maccabi Tel Aviv (Israel) – AC Doukas (Grecia) AC Diomidis Argous (Grecia) – HC Portovik (Ucraina) HC Zubri (Cehia) – Sporting CP (Portugalia) RK Siscia (Croația) – HC Kriens-Luzern (Elveția) RK Maribor Branik (Slovenia) – RK Gradacac (Bosnia)
Handbal masculin, Challenge Cup
> În prima manșă a optimilor, CSU Suceava va juca azi, de la ora 11.00, în sala LPS, cu reprezentanta croată a unei școli de handbal mai puternice
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii