Numărul unităților școlare închise de ger a crescut azi la 35

Numărul școlilor și grădinițelor închise astăzi, în județ, din cauza gerului a crescut la 35, unitățile de învățământ din Ulma și Stulpicani luând și ele decizia de a suspenda cursurile, a informat insp. Laura Hacman, purtător de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Suceava.
 

Ea a declarat că la Stulpicani sunt 10 școli și grădinițe, alte 7 unități fiind la Ulma. În afară de cele două localități menționate, sunt închise astăzi unitățile de învățământ din Ostra, Valea Moldovei, Mironu, Doroteia, Gura Solcii, Hânțești și Mălini, unde nu au fost cursuri de câteva zile. În afara unităților cu program suspendat, în județ mai sunt și unele cu program adaptat, cu ore de 30 de minute, sau suspendat parțial, numai la ciclul primar. Revin astăzi în sălile de clasă elevii și preșcolarii de la Corocăiești și Stroiești. Insp. Hacman a mai spus că IȘJ a transmis tuturor școlilor și grădinițelor din județul Suceava să stabilească dacă vor face sau nu ore începând de luni. Potrivit datelor Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, ieri erau 15 județe în care activitatea unităților de învățământ s-a desfășurat în mod normal (față de 9 în ziua precedentă). În județele Iași, Buzău și Vrancea cursurile rămân integral suspendate până la sfârșitul săptămânii, în timp ce în județele Brăila și Călărași rămân închise doar școlile din mediul rural. În celelalte județe, situația se prezintă astfel: 12 inspectorate școlare județene au raportat suspendarea cursurilor în mai puțin de 10 unități de învățământ, 7 județe înregistrează maximum 100 de unități de învățământ închise, iar alte 8 județe – peste 100 de unități de învățământ închise. În total, la nivel național, se înregistrează un număr de 2.952 de unități de învățământ închise joi, față de 6.667 în ziua de miercuri.

Etichete:

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI