Corectitudinea calculării subvențiilor către Termica va fi analizată doar de consilieri PDL

> Primarul Lungu spune că există o neconcordanță între sumele cu titlu de subvenție contabilizate la primărie și cele de la operatorul din Lunca Sucevei > Alesul PSD Ovidiu Donțu a insinuat că ar fi vorba despre înregistrări „în fals”, Lungu, indignat, reproșându-i că nu știe ce vorbește
 

Ion LUNGU

Aleșii municipali suceveni au aprobat constituirea unei comisii de analiză a modalității de calcul și de plată a subvențiilor la energia termică datorate de la bugetul local către societatea comercială Termica. Inițiatorul proiectului de hotărâre a fost primarul Ion Lungu, care a propus ca din respectiva structură, compusă din 7 aleși să facă parte inclusiv reprezentanții Consiliului Local în Adunarea Generală a Acționarilor. „În primul rând, din comisie trebuie să facă parte consilierii din AGA, pentru că au idee, știu ce s-a discutat acolo, cunosc deciziile luate”, arată Lungu. Alesul PNL Corneliu Vornicu a refuzat să intre în comisie, pe motiv că timp de 4 ani a lucrat în cadrul Termica. La fel și consilierul social-democrat Virginel Iordache, membru în AGA, care a specificat că „nu i se pare corect să se controleze de unul singur”. În consecință, corectitudinea calculării subvențiilor către firma de termoficare va fi analizată doar de consilierii PDL. În intervenția sa la ordinea de zi, edilul-șef a reliefat că există o neconcordanță între sumele cu titlul de subvenție calculate, înregistrate și contabilizate la Primăria Suceava și cele de la operatorul din Lunca Sucevei. „Termica are o sumă, iar primăria o alta. Ca să nu mai fie aceste discuții, este corect ca, din anul 2006, de când s-a aplicat pentru prima dată tariful de referință la gigacalorie, să votăm o comisie care să analizeze calculul subvenției, pentru a stabili care este datoria municipiului către firma de termoficare”, a precizat șeful municipalității, menționând că raportul comisiei ar trebui prezentat în ședința din februarie a CL. „Nu am nicio emoție, pentru că nu eu am condus Termica”, arată Lungu, la propunerea de extindere a analizei și asupra altor aspecte Retragerea membrilor AGA din comisia de analiză a fost propusă de Ovidiu Donțu, consilier PSD, aceasta fiind avansată tocmai pe motiv că respectivii aleși ar putea da dovadă de subiectivitate. Donțu s-a exprimat că noul organism ar urma să stabilească unde au avut loc înregistrări „în fals” ale subvențiilor, afirmație care a stârnit indignarea primarului Ion Lungu, care i-a reproșat consilierului social-democrat că nu știe ce vorbește. „Nimeni nu a făcut fals sau furt, așa cum spuneți dumneavoastră, fiind vorba doar despre o clarificare. Vă rog să vă retrageți cuvintele și să nu vorbiți prostii, pentru că nimeni nu a pomenit de fals. Sunt doar înregistrări diferite la Primăria Suceava și la Termica. Sunteți jurist și știți că la sfârșit de an se cere confirmarea soldurilor de debite și de credite, lucruri absolut normale în contabilitate și în economia de piață”, i-a spus Lungu lui Donțu. Ovidiu Donțu a propus ca noua comisie să analizeze și aspectele sesizate de consilierii PSD în conferințe de presă și în ședințele deliberativului local de pe final de 2011. Este vorba despre legalitatea reducerii capitalului social al Termica cu 70 de milioane de lei; transferul în proprietatea Termica a circa 156 ha de teren, în vederea stingerii datoriei primăriei; analiza implicațiilor pe care asocierea la S.C. „Cetatea” le-a avut asupra Termica; stadiul contractului de concesionare a serviciului de termoficare către Adrem Invest; licitațiile pentru constituirea stocurilor de cărbune; utilizarea sumelor din proiectul „Utilități și mediu”, cât și despre întârzierea la plată a salariilor muncitorilor și situația economico-financiară a Termica. Edilul-șef a spus că este de acord cu toate aceste puncte, obiectând, însă, că rezultatele investigării ar fi cunoscute prea târziu: „Nu am niciun fel de problemă dacă facem această comisie complexă. Nu am nicio emoție, pentru că nu eu am condus Termica, dar dacă analizăm foarte amănunțit ne apucă luna iunie. Or, noi trebuie stabilim cât mai repede suma din subvenții, ca să știm cum facem strategia de termoficare”. De altfel, supus la vot, amendamentul lui Ovidiu Donțu nu a putut trece zidul majorității PDL în Consiliul Local Suceava.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: