Sporting Suceava s-a întors cu un punct de pe terenul celor de la CSM Pașcani

➢ Într-un meci din etapa a IV-a a seriei I, CSM Pașcani – Sporting Suceava 0-0
 

Tot în etapa cu numărul patru din Liga a III-a de fotbal, Sporting Suceava a reușit o remiză „albă” pe terenul celor de la CSM Pașcani. Gruparea suceveană a reușit să lege trei rezultate pozitive și a dovedit că a depășit tracul din prima rundă de campionat. Primele ocazii ale meciului au aparținut gazdelor din Pașcani, portarul sucevenilor Turiță fiind însă de nebătut. Deși au mai echilibrat jocul, sucevenii au avut emoții la două lovituri libere ale pășcănenilor, dar mingea a trecut pe lângă poarta celor de la Sporting Suceava. A fost 0-0 la pauză, niciuna dintre echipe nereușind să înscrie în primele 45 de minute de joc. Sporting Suceava are o mare șansă de a marca în minutul 59. Apetri a executat o lovitură liberă, Andronic a trimis mingea cu capul spre poartă, însă goalkeeperul gazdelor a prins balonul pe linia porții. Până la final, CSM Pașcani mai are o ocazie prin Caliniuc, care driblează trei adversari, dar mingea șutată din careu este respinsă în corner de Turiță. Punct mare obținut de Sporting Suceava și deja cinci puncte în clasament după patru runde.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: