Președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, intenționează să abordeze într-o nouă perspectivă sectorul minier din județul Suceava. Șeful executivului județean a declarat ieri, într-o conferință de presă, că a purtat discuții cu oficialii Ministerului Economiei pe tema redeschiderii unor exploatări importante de cupru de pe raza județului. Flutur precizează că demersul său a fost inspirat de tendința ascendentă a prețului cuprului pe piața internațională, în doar câțiva ani saltul fiind de la 3000 de dolari pe tonă la 9000 de dolari pe tonă. De asemenea, la nivel mondial, în creștere este și interesul pentru astfel de zăcăminte, județul Suceava având, la Leșu Ursului, câteva milioane de tone de minereu mixt cu o concentrație de 16% cupru, 3,5 grame de aur pe tonă și 450 de grame de argint pe tonă. „Având în vedere că a crescut foarte mult prețul, am încercat să sensibilizăm Ministerul Economiei pentru a lua în calcul redeschiderea și valorificarea unor perimetre cu minereu de cupru”, subliniază Flutur, adăugând că multe din exploatări sunt deja închise sau se află în procedură de insolvență. Șeful administrației județene sucevene mai precizează că mai multe iazuri de decantare și depozite de steril ar putea face obiectul aplicării unei moderne tehnologii, aceea de extragere prin hidrocicloane, procedură aplicată de firmele australiene și canadiene. Este vorba despre 4 iazuri de la Ostra și cele de la Fundu Moldovei, respectiv Dealul Negru și Pârâul Cailor, acestea totalizând aproximativ 18 milioane de tone de steril. „Există posibilitatea să fie scoase importante cantități de cupru și ne-am gândit la rentabilizarea acestei industrii de extracție. De aceea, avem tot interesul să aducem investitori și să redeschidem aceste perimetre”, a explicat președintele Consiliului Județean. Flutur spune că activitatea de exploatare ar putea fi desfășurată de o companie de stat care ar lua în concesiune, contra unei redevențe, perimetrele în cauză. Gheorghe Flutur subliniază, de asemenea, că austriecii s-au arătat interesați de zăcămintele de mangan, element ale cărui săruri pot fi folosite în agricultură, la îmbunătățirea solurilor acide. În plus, pentru mangan există varianta livrării și către industria metalurgică de la Mital Galați. Nu în cele din urmă, la fosta exploatare de sulf Călimani ar aștepta să fie puse în valoare resursele de titan, vanadiu și zirconiu. „Suntem interesați să exploatăm orice resursă din județul nostru, să dăm locuri de muncă și să scoatem profit, dacă se poate”, a conchis Gheorghe Flutur.
> Șeful executivului județean a purtat în acest sens discuții cu oficialii Ministerului Economiei, demersul său fiind inspirat de tendința ascendentă a prețului cuprului pe piața internațională > Multe dintre exploatările cu potențial sunt deja închise sau se află în procedură de insolvență, activitatea de exploatare putând fi dată în concesiune, contra unei redevențe
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
Comentarii