După moartea Svetlanei, părinții îi păstrează memoria în fața lumii prezentându-i, în expoziții – „Să nu uiți niciodată…!” – tablourile pictate în timpul liber, după ce își exercita meseria de medic. De atunci, lacrimile familiei n-au secat, florile de pe mormântul Svetlanei sunt mereu proaspete, iar tablourile din colecția de 100 de lucrări rămase, majoritatea flori și peisaje, au ajuns, unul câte unul, la iubitorii de artă, la prieteni. Puterea părinților s-a împuținat de-a lungul anilor amari petrecuți lângă mormântul fiicei, astfel că marți vom asista la ultimul vernisaj al unei artiste amatoare, de o sensibilitate aparte. Evenimentul este organizat de Cenaclul de Pictură, Sculptură și Grafică Satirică „Dimitrie Loghin” din Suceava, al cărei membru a devenit post-mortem. Svetlana Beatrice Smoleac a studiat medicina la Iași și tot acolo și-a făcut stagiatura, după care a fost medic specialist de medicină generală la dispensarul din Bunești, apoi la cel din Burdujeni. S-a stins din viață la 18 septembrie 2001, după o boala necruțătoare.
Ultima expoziție personală postumă de pictură a Svetlanei Beatrice Smoleac se va deschide la Galeria de Artă „MiGal” din Suceava marți, 16 august, de la ora 11, zi în care, dacă ar fi trăit, autoarea ar fi împlinit vârsta de 56 de ani.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!




























Comentarii