Sărbătorirea Zilei Imnului Național

29 iulie, Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită și la Suceava, manifestările dedicate acestei sărbători având loc pe parcursul dimineții în Piața Drapelului din centrul municipiului reședință de județ.
 

Acțiunile s-au derulat în prezența oficialităților locale, respectiv a prefectului județului Sorin Arcadie Popescu, a vicepreședintelui Consiliului Județean Suceava Daniel Cadariu și a viceprimarului Viorel Seredenciuc, precum și a șefilor unităților militare din municipiu și a câtorva zeci de suceveni curioși. În deschiderea ceremonialului militar, a fost ținută o slujbă religioasă oficiată de un sobor de preoți conduși de protoiereul Vasile Irimia, după care reprezentanții administrațiilor locale și județene au ținut alocuțiuni cu privire la însemnătatea zilei. Festivitatea a cuprins și un scurt moment artistic susținut de grupul de copii “Mugurelul” de la Școala Generală Șcheia pe care audiența nu s-a sfiit să-i aplaude la scenă deschisă. “În cadrul valorilor spirituale și naționale ale unui popor, imnul și drapelul național reprezintă simbolurile cele mai scumpe ale nației, ocupând un loc aparte în cadrul creației artistice, muzicale, literare. Mesajul imnului este unul atât social, cât și național. Social – pentru că impune o permanentă stare de vigilență pentru a asigura tranziția pentru o lume mai bună – și național – deoarece accentuează această stare de deșteptare a spiritului național și a tradițiilor istorice”, a declarat în alocuțiunea sa vicepreședintele CJ Suceava, Daniel Cadariu. Manifestările s-au încheiat cu un scurt ceremonial militar. Astfel, prin fața asistenței au defilat două plutoane de militari din cadrul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență “Bucovina” Suceava, un pluton aparținând Inspectoratului de Jandarmi al județului Suceava și garda militară port drapel.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: