S-au luptat cu tâlharii nocturni, punându-i pe fugă

Agenții Postului de Poliție Frumosu au fost sesizați telefonic, ieri, prin „SNUAU 112”, de Mihaela U., de 40 de ani, din localitate, despre faptul că persoane necunoscute au pătruns în interiorul locuinței, solicitându-i prin amenințări verbale bunuri și bani.
 

Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că locuința părții vătămate, Vasile C., de 47 de ani, se află situată în satul Frumosu, acesta locuind împreună cu soția sa, Mihaela U. Cu ocazia cercetării locului faptei, s-a stabilit că ușa de acces în locuință are un ochi de geam spart, fiind găsită neasigurată. „Din declarația verbală a părților vătămate reiese că, în jurul orei 3.10, două persoane necunoscute, de sex masculin, au pătruns în bucătăria de vară, unde dormeau cei doi și, sub amenințare verbală, le-au cerut bunuri și bani. Vasile C. a opus rezistență, fapt pentru care cele două persoane au fugit din locuință, s-au urcat într-un autoturism de culoare închisă, care se afla în drum, lângă poartă, și au părăsit locul faptei. De la fața locului nu au fost sustrase bunuri sau valori, iar partea vătămată nu a suferit leziuni”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava. În urma cercetărilor efectuate de polițiști cu operativitate, au fost identificați suspecții de comiterea faptei ca fiind Andrei Z., de 22 de ani, Ovidiu Z., de 21 de ani, și Victor B., de 21 de ani, toți din municipiul Câmpulung Moldovenesc. Au fost identificați și conduși la sediul poliției Ovidiu Z. și Victor B., care au recunoscut comiterea faptei. Cel de-al treilea suspect nu a fost găsit, polițiștii desfășurând activități în vederea identificării și reținerii acestuia. Activitățile de cercetare continuă sub aspectul săvârșirii tentativei la infracțiune de tâlhărie.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: