PSD Suceava 2020

Învățământul nu mai atrage oameni bine pregătiți, din cauza salariilor mici

Subfinanțarea sistemului de învățământ, salariile din care nu se poate trăi și lipsa modernizării unităților de învățământ sunt principalele motive care transformă acest sistem într-un „paria” pentru oamenii valoroși.
 

Rezultatele concursului național de titularizare ne demonstrează faptul că spre acest domeniu nu se mai îndreaptă oamenii bine pregătiți profesional, întrucât nu sunt motivați să facă acest lucru. Grila de salarizare care pornește de la 660 de lei, echivalentul unui salariu pe care îl primește muncitorul necalificat, este principalul motiv care ține departe de sistemul de învățământ candidații competitivi. Statisticile Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului arată că numărul tinerilor care se îndreaptă către o carieră profesională a scăzut de la un an la altul (Dacă în anul 2008, din numărul total al candidaților, aproximativ 10.000 erau absolvenți de studii superioare ai acelui an, în anul 2011 numărul lor s-a redus la jumătate). Și în acest caz, motivul este același: nu poți face performanță într-un sistem care nu își respectă salariații. Facem apel către Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Guvernul României ca, în baza rezultatelor acestui concurs național, să ia toate măsurile necesare, astfel încât sistemul de învățământ să devină unul atractiv pentru oamenii de calitate. Altfel, pregătirea generațiilor viitoare de elevi va fi pusă sub semnul întrebării. (SIMION HANCESCU, Președinte FSLI)

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: