La Suceava

„Oițele nebune” din România se reunesc pentru „Jamboreea Mondială” din Suedia
Cei 12 tineri care vor reprezenta România la cel mai mare eveniment mondial de educație non-formală al anului 2011, „a 22-a Jamboree Mondială din Suedia”, se întâlnesc zilele acestea în Suceava – ne informează Sînziana Râșca, șef de contingent, din partea organizației „Cercetașii României”.
 

A doua întâlnire a contingentului ce va reprezenta România la cea de-a 22-a Jamboree Mondială are loc în perioada 5 – 7 iulie la Suceava, fiind găzduită de Organizația Națională „Cercetașii României”, Filiala Suceava. Jamboreea Mondială este, aflăm, cel mai important eveniment cercetășesc al ultimilor 4 ani, reunind, la Kristianstad, Suedia, aproximativ 38000 de cercetași din peste 150 de țări. Contingentul României este format din 12 tineri: 7 cercetași cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani, 3 membri IST (International Service Team), un șef de contingent și un lider însoțitor. Prima întâlnire de contingent, am fost informați, a avut loc la sfârșitul lunii mai la Cheile Râșnoavei, lângă Brașov, fiind organizată de Centrul Local Cristian. Încă de la începutul primei întâlniri s-a căzut de acord asupra unei întrevederi ulterioare la Suceava. Scopul principal al întâlnirii de la Suceava este cel de a le oferi cercetașilor oportunitatea de a se cunoaște cat mai bine între ei și de a forma o echipă unită, pregătită pentru provocarea unei „jamboree mondiale”. Cu această ocazie, se vor pune la punct și ultimele detalii de ordin organizatoric, precum reprezentarea României la acest eveniment important, realizarea steagului patrulei, identitatea vizuală a contingentului etc. „Având în vedere cadrul citadin al întrevederii, cercetașii vor avea parte și de o

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: