Reconstituire a dreptului de proprietate asupra a circa 300 de hectare de terenuri

 

Alte suprafețe de terenuri ar putea ajunge la solicitanții în drept ca urmare a celor hotărâte în cea mai recentă ședință a Comisiei pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor de pe lângă Instituția prefectului a județului Suceava. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii, Monica Tătaru, anunță că, în urma dezbaterilor, validate au fost, în vederea reconstituirii dreptului de proprietate, 285,28 de hectare de terenuri. Dintre acestea, 245 de hectare sunt suprafețe forestiere, iar alte 40,28 de hectare au calitatea de terenuri agricole. Monica Tătaru informează că, totodată, în cadrul ședinței, membrii comisiei au adoptat 87 hotărâri, beneficiare fiind de 53 persoane fizice. Astfel, 3 sunt hotărâri de validări de terenuri agricole cu amplasament, pentru o suprafață totală de 16 hectare de teren, pentru 4 persoane fizice, iar alte 8 hotărâri au ca obiect validări de terenuri cu vegetație forestieră și cu amplasament, 100 de hectare revenind la 13 autori persoane fizice. În 7 cazuri s-au dat hotărâri de constituire a terenului aferent locuinței, suprafața validată fiind de 0,28 de hectare, pentru 7 persoane fizice, în timp ce 15 acte ale comisiei validează amplasamente de 163 de hectare, dintre care 20 de hectare de teren agricol și 143 de hectare cu vegetația forestieră, în cauză fiind 25 persoane fizice. Trei dintre hotărâri privesc acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 6 hectare, respectiv 4 hectare, de terenuri agricole și 2 hectare de terenuri cu pădure, beneficiarii fiind 4 persoane particulare. Încă 23 de hotărâri se referă la modificări de poziții, 28 solicitări fiind invalidate.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: