De astăzi

Încep probele „de foc” la Bacalaureat

Pentru candidații la Bacalaureat, astăzi încep probele de „foc”, cu proba scrisă la română, la care sunt așteptați circa 7400 de absolvenți de liceu din județ.
 

Ei vor avea de rezolvat trei subiecte, primul având ca suport fie un text literar studiat, fie un text la prima vedere care aparține unuia dintre genurile liric, epic sau dramatic. La subiectul al doilea, candidații vor avea de elaborat text argumentativ, pe un text de tip aforistic, subiectul constând într-un item subiectiv de tip eseu liber. Ultimul subiect constă în elaborarea unui eseu structurat și vizează aspecte de analiză tematică, structurală, stilistică a operelor studiate. După proba scrisă la limba și literatura maternă, organizată pe 28 iunie, acolo unde e cazul, pe 29 iunie, candidații susțin proba obligatorie a profilului, iar pe 1 iulie, proba la alegere a profilului și specializării. În 3 iulie vor fi afișate primele rezultate, în 4 iulie vor putea fi depuse eventualele contestații, care vor fi rezolvate în perioada 5 – 7 iulie, urmând ca pe 8 iulie să fie afișate rezultatele finale. Anul acesta s-au introdus măsuri drastice pentru cei care vor încerca să fraudeze examenul: ei nu vor mai putea să participe la două sesiuni de BAC, iar toate probele luate vor fi anulate. În județul Suceava s-au înscris la bacalaureatul de anul acesta 7.462 de candidați, 405 fiind absolvenți din serii anterioare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: