Dilema DIICOT Suceava, „cei patru evangheliști erau trei: Luca și Matei”, revine

> Procurorii antiterorismului sucevean, consecvența întruchipată > După recursuri, același număr de arestați: 17
 

Radu Gheorghian, din Rădăuți, frații Cătălin Petrică Vlonga și Alin Cezar Vlonga, din Rădăuți, Ioan Zanfirache, din Fântânele, Silviu Petru Harasimiuc și Florin Scripcariu, ambii din Siret, Sergiu Rareș Onoi, din Suceava, Arcadie Antemie, din Marginea, Marius Cătălin Boboc, din Rădăuți, și Vasile Emanuel Apetrei, din Bălinești-Grămești, 10 inculpați în ultimul dosar de contrabandă cu țigări, din punct de vedere temporal, instrumentat de DIICOT Suceava, au compărut, ieri, în recurs, la Curtea de Apel Suceava, declarat de procurori împotriva nearestării lor, de către Tribunal, la finele săptămânii trecute. De reținut că, în cazul lui Gheorghian Radu, Cătălin-Petrică Vlonga, Ioan Zanfirache, Sergiu Rareș Onoi, Marius-Cătălin Boboc și Florin Scripcariu, decidea săptămâna trecută măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, în cazul celorlalți 4 propuși pentru arestare de DIICOT Suceava judecătorii respingând pur și simplu solicitarea. Tot ieri, s-a judecat recursul înaintat de DIICOT împotriva hotărârii Tribunalului de a nu-l aresta pe un anume Ionel Alexandru Grigoraș, din Fălticeni, căruia i s-a fixat doar obligarea de a nu părăsi localitatea de domiciliu. El face parte dintr-un lot separat, din același dosar de contrabandă, prezentat instanței de procurori. Din acest lot mai fac parte Daniel Pătrăucean, din Straja, Mycola Frunză și Illia Gavrylovyci, ultimii doi, cetățeni ucraineni, arestați în contumacie, respectiv în lipsă. După deliberări, Curtea a hotărât că cei 10 rămân în continuare la fel de liberi pe cât prevăd Constituția și procedura penală române. Grigoraș rămâne acasă, au hotărât judecătorii Curții de Apel Suceava. Tot ieri, s-a judecat recursul lui Gheorghe Marinel Știrban, din Straja, și el arestat în acest dosar, care rămâne, au hotărât judecătorii, după gratii. De precizat din nou că, joi, Ilie Cârciu, zis „Ilie a lu’ Jelea”, din Straja, arestat de Tribunal, a fost pus în libertate. Reamintim, așadar, lista celor rămași în arest: Marinel Știrban, frații Valentin și Iulian Ilie Chira, Constantin Coca, zis “Fabian” sau „Nicodim”, Constantin Schipor, zis „Iuri”, toți din Vicovu de Sus, Lucian Romeo Belțic, din Salcea, Ion Gruia, zis „Nelu”, din Budești – Călărași, Ioan Păsăilă, Vasile Breabăn, ambii din Bivolărie, Vicovu de Sus, Vasile Cârciu, zis “Pisoiu”, frații Vasile și Petru Știrban, zis “Păsăroi”, toți trei din Straja, Gheorghe Cotos, zis „George”, Andrei Ioan Tutula, zis „Andrușca”, ambii din Straja, Rodica Mandici, din Vicovu de Sus, Petru Marocico, zis „Zaridon”, din Brodina și Cătălin Vasilică Anghelina, din Gălănești. În concluzie, aritmetic, după cum anticipam în ediția de ieri, numărul arestaților în acest dosar rămâne constant: 17. Săptămâna trecută, nu mai puțin de 60 de indivizi au fost duși, filmați și… tot tacâmul, la audieri, la DIICOT Suceava. Care a reținut doar 33 de suspecți, respectiv inculpați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI