Primarul Lungu, bilanț de 7 ani la Primăria Suceava

> „Cei care pot să aprecieze cât de bine mi-am făcut datoria sunt cetățenii municipiului Suceava, cărora le mulțumesc că m-au tolerat 7 ani în fruntea orașului”, a spus edilul-șef
 

Ion Lungu

Ieri, șeful municipalității sucevene, Ion Lungu, și-a făcut bilanțul celor 7 ani de când se află la conducerea administrației locale din reședința de județ. Primarul a ținut să enumere, cu toată modestia, unele dintre proiectele promovate, iar altele deja concretizate, din mandatul său. Astfel, edilul-șef menționează promovarea proiectului de modernizare a Cetății de Scaun a Sucevei, în valoare de 14 milioane de euro; a celui al rutei ocolitoare a capitalei de județ, de 67 de milioane de euro; a celor 5 proiecte din cadrul Programului Operațional Regional (POR), de 67 de milioane de euro; finalizarea lucrărilor din cadrul programului ISPA, de reabilitare a rețelelor de apă, de canalizare și a stației de tratare epurare a apelor menajere, în valoare de 52 de milioane de euro, dar și cel de realizare a unei noi societăți de termoficare, dimensionată la nevoile de consum ale Sucevei. Ion Lungu își pune în cont, în cei 7 ani de la adjudecarea celui dintâi mandat, înființarea societății de transport local TPL și achiziționarea a 33 de noi mijloace de transport în comun, pentru care municipalitatea a plătit 7 milioane de euro; construirea și darea în folosință a 3 grădinițe și a două săli noi de sport în cartierele Burdujeni și Obcini; ridicarea cartierului de locuințe pentru tineri de pe Dealul Mănăstirii Teodoreni și punerea bazelor pentru cel nou de pe Dealul „Tătărași”; reabilitarea, modernizarea și darea în folosință a străzii „Cernăuți, afectată de alunecări de teren și închisă circulației 15 ani, dar și lucrările în curs de la depozitul ecologic de deșeuri de la Moara. Pe lângă, multe alte realizări, ocupantul fotoliului din Areni menționează achiziționarea celor 3 foste cinematografe din municipiu și transformarea lor în două sedii de primărie în cartierele Burdujeni și Ițcani, în al treilea, „Modern”, clădire în curs de reabilitare, urmând funcționa Centrul Cultural al Bucovinei. Aici este amintită și lucrarea în curs de desfășurare de la Centrul de Conservarea Tradițiilor Populare, de pe strada Universității. „Pot să fiu subiectiv, dar crede că mi-am făcut datoria în acești 7 ani. Sigur, cei care pot să aprecieze cât de bine mi-am făcu datoria sunt cetățenii municipiului Suceava, cărora le mulțumesc că m-au tolerat 7 ani în fruntea orașului”, a declarat primarul Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI