Deși nu sunt semne că activitatea de procreere a slăbit

Sucevenii fac mai puțini copii

În aprilie s-au născut cu 93 de micuți mai puțin față de luna similară a anului trecut > Sporul natural a fost negativ, numărul decedaților depășindu-l cu 43 de persoane pe cel al nou-născuților
 

În județul Suceava natalitatea este într-o accentuată scădere, relevă o informare a Direcției Județene de Statistică Suceava, făcută publică zilele acestea. Potrivit acesteia, în luna aprilie a acestui an în județ s-au născut 553 de copii, cu 15 mai puțin față de luna anterioară și cu 91 de micuți în minus comparativ cu aprilie 2010. Pe aceleași coordonate, în aprilie 2011 au decedat 596 de suceveni, un număr mai mic cu 86 de decese raportat la martie a aceluiași an și în scădere cu 61 de răposați față de luna aprilie a anului trecut. Cu toate că acești din urmă indicatori par a fi favorabili, sporul natural, calculat ca diferență între numărul nou-născuților și cel al decedaților, a avut o evoluție de nedorit. Astfel, în luna aprilie 2011, în județul Suceava sporul natural a fost negativ, de 43 persoane. În luna la care facem referire, la nivel național s-a înregistrat spor natural negativ de 7410 persoane, în timp ce și în Regiunea de Dezvoltare Nord-Est, indicatorul cu pricina a avut o valoare negativă – de 935 persoane. Cel mai bine în Regiune stă județul Iași (-42 persoane), urmat de Suceava (-43 persoane), Vaslui (-171 persoane), Bacău (-211 persoane), Botoșani (-232 persoane) și Neamț (-236 persoane). În primele 4 luni ale lui 2011, în județul Suceava sporul natural înregistrat a fost negativ, de 270 persoane, în creștere față de aceeași perioadă a anului anterior, când sporul natural negativ a fost de 28 persoane, adică de 9 ori mai mic.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI