Programul ISPA aplicat în municipiul Suceava se apropie de final, plățile totale efectuate până acum fiind, potrivit unei situații a beneficiarului final al lucrărilor, firma de utilități comunale ACET, de 45,19 milioane de euro. Astfel, Oficiul de Plăți și Contractare Phare (OPCP) a efectuat plăți de 41,82 de milioane de euro, din împrumutul contractat de municipalitatea suceveană de la KFV Germania fiind achitate 3,36 milioane de euro. Pentru asistența tehnică oferită de Eptisa s-au achitat 3 milioane de euro, executantul TMUCB la rețelele de apă a încasat 13,26 milioane de euro, firma constructoare de la rețeaua de canalizare Ludwig Pfeiffer a luat 18,5 milioane de euro, iar constructorul Dytras de la stația de tratare și epurare a apelor uzate a primit 10,41 milioane de euro. Valoarea totală a investițiilor din Pro-gramul ISPA se ridică la 52,68 milioane euro, din care 33,442 milioane euro reprezintă finanțare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, 12,55 milioane euro – participare a Guvernului României și 6,68 milioane euro – împrumut de la banca germană KFW. În urma licitațiilor, executantul sistemului de alimentare cu apă a fost declarat concernul TMUCB și ERG Termrom București, pentru suma de 14,89 milioane euro, în timp ce lucrările la rețeaua de canalizare au fost adjudecate de compania Ludwig Pfeiffer Germania, cu un contract de 20,96 milioane euro. De modernizarea stației de epurare se ocupă Dytras Spania, contra a 13,66 milioane euro. Contractul de asistență tehnică a fost semnat cu firma germană Eptisa și are valoarea de 3,16 milioane euro. Execuția a fost lansată pe 2 mai 2008 și trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010. Întrucât termenul nu a fost respectat, autoritățile sucevene au obținut o derogare până la 30 iunie 2011. În municipiul Suceava va exista și o așa-zisă a doua etapă a Programului ISPA, în valoare de 35 de milioane de euro, fondurile urmând a lua calea extinderii rețelelor de utilități din Ițcani, precum și introducerii acestora în noile cartiere ale urbei. La nivelul întregului județ Suceava, investiția se ridică la aproximativ 120 milioane euro, sumă care va fi accesată din fonduri structurale. Programul ISPA (Instrumentul pentru Politici Structurale de PreAderare) este unul dintre cele trei instrumente de finanțare nerambursabile ale Comunității Europene și a fost stabilit prin Regulamentul Consiliului Uniunii Europene nr. 1267/1999 în vederea acordării asistenței pentru pregătirea aderării la Uniunea Europeana a țărilor din Europa Centrală și de Est. Asistența are ca obiectiv realizarea coeziunii economice și sociale între state, în domeniul politicilor privind infrastructura de transport și de mediu.
Până acum au fost făcute plăți de peste 45 de milioane de euro, valoarea totală a finanțării fiind de 52,68 milioane euro > Execuția a fost lansată pe 2 mai 2008 și trebuia încheiată, potrivit contractului, la 31 decembrie 2010
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii