Sfârșit de mai

Sfârșit de mai: flori, vacanțe, banchete de absolvire, bucurii și o mare de veselie… Parfumul de liliac și salcâm în floare… și puțină melancolie le întâmpină și pe fostele absolvente ale promoției 1954 a Școlii Pedagogice Suceava. În ultima sâmbătă a lui Florar, an de an, ele se adună de pe oriunde ca să se revadă și să depene amintiri.

 

Trecute bine de amiaza vieții, cu tâmplele ninse, dar cu primăvara în suflet, purtând pe umeri povara atâtor ani dăruiți mai mult clasei decât casei și celor dragi. Pasiunea nu le-a părăsit niciodată, a fost generatoare de satisfacții și de tinerețe. Și azi, la cei 75 de ani de viață, trăim bucuria reîntâlnirii și, deschizând portița amintirilor, ne revedem în freamătul din curtea școlii, în hârjonelile din vechiul internat. Ni se înrourează ochii și nostalgic șoptim: „Oare când au trecut anii?”. Și fiecare aruncă o privire înapoi și, deopotrivă, înainte, de unde copiii și nepoții noștri ne fac semn prietenos cu mâna și ne îndeamnă: bucurați-vă de fiecare zi ca de ziua de azi… Trecutul este dintotdeauna componentă a prezentului. Dar fragilitatea vieții care ne-a oferit și bucurii, dar și tristeți a făcut ca unele dintre colegele noastre să nu mai fie pe această lume. Să ne considerăm fericite că mai suntem și mai gustăm din fărâma noastră de eternitate. Ne-am obișnuit cu lucruri ce ne-au plăcut, iar pe cele ce nu ne-au plăcut am învățat să le îndurăm. De aceea consider drept testament ultima poezie, „De la un cardiac, cordial”, a poetului cu glas de tunet Adrian Păunescu (scrisă pe pat de spital înainte de a muri): „Purtați-vă de grijă, frații mei/ Păziți-vă și inima, și gândul/ De nu doriți să vină anii grei/ Spitalul de urgență implorându-l”. Iar noi, parafrazând, continuăm: Dă-ne Doamne, viață niște ani/ Și țării noastre minimă dreptate. La mulți ani la cea de-a 57-a aniversare a absolvirii! Să ne revedem cu drag în mai 2012! (Simple gânduri de la MINODORA CIUBOTARU AMARANDEI, anul IV B. Nu-i așa că gândiți și voi la fel?)