O realitate semnalată din cabinetele de consiliere școlară

Părinți care lasă sufletul copilului numai pe mâna psihopedagogului

Deși numărul profesorilor consilieri din școlile sucevene a crescut considerabil în ultimii ani, ei tot nu sunt suficienți, mai ales că sunt încă părinți care deseori lasă numai în grija acestora problematica copiilor lor.
 

Un sondaj Gallup realizat anul trecut la nivel național arată că 49% din copii spun că ar vrea să se joace mai mult cu mama și cu tata, însă acest lucru e imposibil, 31% din elevi admit că vorbesc rar sau niciodată cu părinții lor despre planurile pe care le au, iar 27% din minorii din clasele I-VIII ar vrea să discute mai mult cu părinții despre școală. Subordonați Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică Suceava din cadrul Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională (CJRAE), în cabinete din școli sucevene funcționează în prezent 46 de psihopedagogi sau consilieri școlari cum li se spune, iar doi la centrul menționat, ne-a informat directoarea CJRAE, psiholog Lăcrămioara Plugariu. Potrivit normelor actuale, ar trebui să fie un psihopedagog la circa 800 de copii, dar dacă avem în vedere că în județul Suceava sunt circa 100.000 de elevi, se observă clar că avem un consilier la aproape 2000 de elevi, ceea ce e foarte puțin. “La începutul fiecărui an școlar consilierii școlari fac o analiză de nevoi, ei văd cu ce probleme se confruntă atât profesorii, cât și elevii, pentru că ei acordă asistență psihopedagogică atât cadrelor didactice, cât și profesorilor, plus părinților care solicită, ei nu se adresează strict numai elevilor. După această analiză de nevoi, care se realizează prin discuții și chestionare, consilierii psihopedagogi își stabilesc un plan de acțiune pe semestru, care constă în activități individuale, acolo unde este cazul, iar acestea pot fi programate sau apar pe parcurs. Ei desfășoară și anumite proiecte pentru anumite clase sau sunt proiecte generale care pleacă de la CJAP în școli, obligatorii. Mai fac orientare școlară și profesională, dar și activități de dezvoltare personală”, a precizat directoarea. “Lumea așteaptă extraordinar de mult de la profesorii psihopedagogi” Problemele de care se plâng copiii când ajung într-un astfel de cabinet nu s-au schimbat de-a lungul anilor, dar unele au devenit mai acute. Dificultăți de adaptare, de învățare, copii cu probleme fie din cauza familiilor dezinteresate, foarte bogate, care le oferă totul dar copiii înțeleg greșit această mai mult decât generoasă „ofertă”, cazuri sociale, cu părinți săraci, familii monoparentale, părinți plecați în străinătate, spune prof. Plugariu: “Sunt elevi care au probleme cu iubita sau iubitul, probleme de integrare, probleme cu familia, absențe, consum de alcool și droguri. Important e ca și copilul să vrea să ajungă pe drumul cel bun, dar trebuie să fie mai multe mâini care să-l ajute, fiindcă tu, de unul singur, n-ai să-l poți ajuta niciodată. Lumea așteaptă extraordinar de mult de la profesorii psihopedagogi, se spune deseori «am psihologul școlii și rezolvă problema», dar nu-i chiar așa. În primul rând el nu poate face singur toate acestea, ci numai în echipă; consilierea nu are efect dacă elevul respectiv nu este susținut, din mai multe părți, de o întreagă echipă. Tu degeaba vorbești cu el în cabinet și stabilești de comun acord niște lucruri. Ei au probleme emoționale și au nevoie de cineva cu care stea de vorbă, asta le lipsește enorm. De mult vin în cabinete și turuie și tu stai și faci ascultare activă. Psihologii au nevoie de susținere din partea școlii și a părinților; există și acum, dar se poate și mai bine”. Părinții ar trebui să fie primii care să observe când ceva nu e în regulă cu copilul lor, dar tocmai asta nu se întâmplă, în multe cazuri: “Problema e la părinți, unii nu vin să se intereseze de ce probleme au copiii lor și nici măcar nu le recunosc, or primul pas în vindecare e să recunoști problema”. Problematica elevilor de liceu a coborât la cei de gimnaziu ! În școli apar și cazuri de copii-problemă, care necesită terapie, iar psihologii școlari au numai formarea de bază și nu fac terapie, de aceea ei trimit aceste cazuri la specialiști, psihiatri sau psihologi, dar nu din cabinete particulare, fiindcă acestea nu prea există, ci la anumite instituții: “În cazurile grave, care într-adevăr sunt patologice și țin de psihiatrie, de psihologi autorizați se face trimitere la aceștia. Îi trimiți la psihologii de la «Salvați Copiii», de la Protecția Copilului, îi trimiți la Antidrog, dacă elevul are probleme cu drogurile, cu consumul de etnobotanice, cu alcoolul, la psihologi care au credite și sunt specializați. Îi trimiți de fapt la instituții specializate care au psihologi, nu la cabinete particulare. Nu se câștigă bani din asta și probabil mulți psihologi nu au deschis astfel de cabinete, mai ales că nu toată lumea poate să-și permită o grămadă de investiții. Ei nu-și permit nici specializarea, toate aceste formări costă enorm de mulți bani”. Sunt și profesori care se prezintă la colegul lor, consilierul psihopedagog, pentru a-i spune problemele pe care le are: profesori cu probleme familiale, care simt nevoia să stea de vorbă cu cineva, profesori care se apropie de pensie și le e greu să se gândească la acest moment etc. Iar oricât ar părea de contradictoriu, sunt și din profesori care nu se pot adapta la noile nevoi ale copiilor. Prof. Lăcrămioara Plugariu spune că se observă o mutare a problematicii de la liceu la elevii de gimnaziu: “Acum sunt altfel de generații, problematica de la liceu a coborât la gimnaziu. Dacă înainte elevii aveau probleme emoționale la clasele mai mari, în adolescență, acum în preadolescență, pe la 12-13 ani, au probleme. Am colegi care au și elevi de liceu și gimnaziu și mi-au semnalat că sunt și la gimnaziu elevi care consumă alcool, etnobotanice, care fumează, care chiulesc”.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI