Am dat și noi examene

Moto: Sfaturile te învață, exemplele te conving (proverb latin) Fiecare generație, în drumul spre maturitate, trece prin examene școlare și prin examenele vieții, care țin și de evenimentele istorice ale vremii. Legat de aceste probe, uneori probe de foc, fiecare om adună o tolbă grea de amintiri de diferite nuanțe, care-i îmbracă ființa.
 

Unele țin de cald, altele, dimpotrivă. Oameni fără amintiri nu există, în condiții normale. Generația seniorilor de azi este cea mai bogată în amintiri dramatice, dar și care acum stă sub ploaia dezamăgirilor, a umilințelor, sub un orizont gata să se închidă. Generația copiilor, a adolescenților și tinerilor de azi, floarea societății, culege și ea amintiri stresante, cenușii, deși nu mai suntem o țară ocupată, sub regim străin, comunist. Noi am cunoscut frica, spaima, frigul, foamea și munca fizică zi de zi. Am avut în școală „profesori serveri și examene grele”, cum spunea Bacovia, dar eram înconjurați cu căldură și grijă, școala era o mândrie pentru noi, fiindcă era respectată de la cel mai mare, până la cel mai mic. E adevărat că se învăța și mecanic, și date istorice și geografice falsificate, dar am fost conduși pe ogorul lecturii, al cititului, care ne-a înzestrat imaginația și cunoștințele. Manualele de azi – „alternativele” sunt mult mai încărcate, mai reci și chiar mai puțin accesibile, ținând cont că elevii au reținere pentru lectură, au cărțile gata citite pe calculator. Elevii de azi „beneficiază” și ei de goluri în cunoștințele de istorie adevărată. Despre regimul trecut lor li se oferă la tot pasul formule șablon, folosite ca pumn în gură, ca armă de șantaj de către unii dintre politicienii parveniți și vicleni, necunoscători ai realităților din istoria românilor sub stăpânirea Puterii de la Răsărit. Pentru acești „aleși” ar trebui reformat și Dicționarul limbii române: să fie scoase cuvintele rușine, adevăr, cinste, cultură, morală, patrie și patriotism, respect, recunoștință, fiindcă nu se regăsesc în atitudinea lor și nu țin de „modernizarea” României. Bineînțeles că au loc în dicționar cuvinte și sintagme ca: „țigancă împuțită”, „spume la gură”, „zoaie”, „ochi holbați”, „găozari” și „tâmpiți”, cu referire la ceea ce produce școala, pe care probabil au absolvit-o cu diplome de merit. Ca tineretul de azi să înțeleagă teroarea, comunismul impus prin mesagerii de la Moscova, ar trebui să poată vedea măcar o troiță până la cer cu simbolul răstignirii, la Canal, acolo unde oasele românilor formează malurile Canalului Dunărea – Marea Neagră. Acolo erau trimiși la muncă silnică acei ce îndrăzneau aprecieri cu privire la țările din Apus. Iată cum, din nou ne întâlnim cu drama pământului străbun, hotar între Răsărit și Apus. Ar trebui să știe tinerii noștri că, totuși, liderii comuniști români prin Dej au reușit și au condus cu flori armata rusă, în 1958, să se retragă în țara lor. Armata sovietică, victorioasă, care în august 1944 a venit pe tancuri și a fost primită tot cu flori de către Alteța Sa, Regele Mihai. În aprilie 1964, prin acea istorică Plenară, liderul român, comunist (cu destule și grave greșeli comandate), a cerut cu fermitate „neamestecul în treburile interne”, distanțându-ne de Moscova. E drept că n-a durat un an și, „ajutat”, a plecat într-un regim al veșniciei. Și Canalul, și informatorii și torționarii închisorilor, și cei din vârful securității erau soluția de la Moscova, dată de Stalin, cu tot cu specialiști, spre a fi siguri că-și pot lua lejer „despăgubirile” de război din România. Generalizările: „comuniștii”, „toți fură”, „informatorii”, „securiștii”, „politicienii” folosite ca șantaj dovedesc lipsă de gândire, chiar rea-voință, demagogie; doar știm că nu toate plantele sunt urzici și nu toate patrupedele sunt lupi. Elevii noștri de azi sunt frumoși, nu duc lipsă de haine, foamea nu-i domină, nu citesc la lumina lămpilor cu petrol. Cuvântul distracție pare a-i stăpâni pe mulți dintre ei, dar au acces la cunoștințe din toate domeniile, datorită laboratoarelor cu tehnică modernă. Ei pot lipsi de la cursuri și destul de mulți abandonează școala. De ce în regimul trecut și maturii învățau cititul și scrisul, iar acum, în capitalism școala este denigrată, nu e de înțeles ușor, ne duce cu gândul că cineva, o forță obscură ne vrea analfabeți. În comunism teama de a vorbi era așa de mare, încât devenise obișnuit vorbitul în șoapte, ori cu mâna la gură. Ascultarea, urmărirea, pânda și pâra erau arme la mâna celor plătiți, dar și la mâna ticăloșilor care urmăreau favoruri sau răzbunări. Revenind la comparația dintre generații, rare erau cazurile în care elevii apelau la copiat: erau cazuri în care se scădea nota la purtare și la obiect, dar și scoaterea în careul întregului colectiv al școlii. Perioada de teze și de examene era supravegheată în liniște, fără amenințări, fără stres, respectându-se normele pedagogice prin cunoașterea psihologiei candidatului elev. O surpriză total neplăcută a fost anunțul făcut de către mai-marele școlilor din țară cum că se va proceda ca și în acțiunea cu vameșii. Reținem că în Coreea de Sud și traficul mașinilor este deviat, spre a nu deranja în zilele de examen. Amenințarea cu ascultători, cu camere de luat vederi, sancțiunile anunțate amintesc de teroarea altor vremi, fiind străină de activitatea didactică. Este curios cum domnul ministru știe să calculeze viteza dosului de mână spre fața unui biet copil și nu știe cum și cât poate influența stresul puterea de concentrare a candidaților în examen, cu atât mai mult cu cât mulți sunt minori. Este adevărat că și copiatul la examen este un furt, care e de neadmis. Dar deviza „Toleranță zero față de fraudă” se lovește de zidul exemplelor negative oferite de realitățile social-politice: hoția, minciuna, lăcomia și disprețul față de școală, care au zdruncinat din temelie educația ani în șir. Are țara atâția olimpici, elevi merituoși care s-au afirmat și-n afara granițelor și nu se vorbește despre ei. E sufocată societatea de intrigă, scandaluri, ascultători, dosare de șantaj în care sunt antrenați mult mai mulți specialiști, decât în epoca atât de blamată. Elevii de azi nu au optimismul altor generații, fiindcă viitorul le este incert. Trec și ei prin drame greu de suportat. Altfel nu s-ar fi ajuns la numărul înspăimântător de sinucideri, nemaicunoscut în țara noastră în toată istoria ei. În această perioadă din vară, familii de ordinul sutelor de mii au copii în examene. Mulți părinți sunt duși în lume după un loc de muncă, rugându-se acolo pentru șansa acestora. Conștienți de drama socială în care-și trăiesc cei mai frumoși ani, au tot dreptul să se și exprime prin vocea și gândul iubitului lor poet: „Nu avem ce face/ Dacă-n cataloage/ Nota ni-ii mai mică,/ Sau mai mare…/ …Dar care-i nota voastră la purtare” (A. Păunescu) Prof. VIORICA LAVRIC, Gura Humorului

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: