“Medjugorje, mărturii neașteptate”

> O carte dedicată împlinirii a 30 de ani de apariții zilnice la Medjugorje a Fecioarei Maria Deși se află în grea suferință din cauza unei boli, scriitoarea Doina Hasneș-Ciurdariu a găsit puterea de a continua seria cărților apărute sub semnul Medjugorje.
 

După “Pelerin ortodox la Medjugorje”, “La Medjugorje se înalță spre cer suspine și coboară Miracole”, volumele I și II, “Cuvinte din Cer, Medjugorje în mileniul III”, iată o nouă apariție editorială a Doinei Hasneș-Ciurdariu, sub titlul “Medjugorje, mărturii neașteptate”. Acest al cincilea volum apare cu binecuvântarea Î.P.S. Nicolae Corneanu, Mitropolitul Banatului, la Editura Pre-Text. De fapt, cartea este scrisă cu sprijinul moral, și nu numai, al soțului autoarei, Aurel Hasneș-Ciurdariu. Așa cum ne-am obișnuit de la apariția celorlalte cărți, însăși coperta pe care este statuia Preasfintei Fecioare din Biserica din Medjugorje te îmbie să deschizi paginile cărții și să fii părtașul unor „mărturii neașteptate”, așa cum ne arată titlul cărții. În Cuvântul de Binecuvântare, Mitropolitul Banatului vorbește despre Învierea Domnului și Învierea noastră, o temă cu atât mai potrivită cu cât în urmă cu câteva zile am sărbătorit cu toții Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos. „Cartea este mai mult decât o colecție prețioasă de mărturii, ea este în același timp o meditație existențială, prin care autoarea, în stare de trezvie, încearcă să arate prezența lui Dumnezeu în viețile, inimile și spiritualitatea noastră, pentru că într-un anume fel orice om este el însuși un Hristos în care și pentru care Mântuitorul s-a întrupat și a înviat. Aș subintitula această carte «Învierea Domnului, învierea noastră prin Maria»”, scrie în prefață Î.P.S. Nicolae Corneanu. Volumul prezintă întâmplările simple și adevărate petrecute în viețile pelerinilor români, tulburătoare, mărturii vii ale prezenței Harului dumnezeiesc în acest loc. În Cuvântul înainte, autoarea ne readuce în atenție ce înseamnă Medjugorje. “Este un loc ales, sfințit de însăși prezența Preasfintei Fecioare Maria, unde se întâmplă în fiecare zi un miracol – se deschide Cerul într-o binecuvântată unire cu pământul și Maica Domnului coboară și apare în viața a 6 vizionari și prin intermediul lor în viața noastră, a pelerinilor care răspundem chemării Ei și luăm drumul Medjugorjeului”, scrie dr. Doina Hasneș-Ciurdariu, făcând totodată o invitație la Medjugorje tuturor celor care cred în miracolele Fecioarei Maria. Într-o primă parte a cărții, autoarea ne vorbește despre Maica Tereza, cea care, la începutul misiunii ei în India, era o tânără necunoscută, care nu avea niciun ban, dar care dorea cu ardoare să-i ajute pe copiii orfani care “roiau în jur cu miile”. Atunci, Cineva i-a spus Maicii Tereza să meargă să ceară sprijinul celui mai bogat hindus, pentru a construi o casă pentru copii. Acesta, mișcat de umilința și smerenia Maicii Tereza, a ajutat-o în toate acțiunile sale. Sunt descrise apoi câteva mărturii ale unor oameni care, fără ajutorul Maicii Domnului, n-ar fi depășit momente grele din viața lor, precum pierderea unicului copil sau împăcarea în familie, probleme de sănătate; sau pur și simplu au fost martorii unei minuni săvârșite chiar în fața lor de credința în Fecioara Maria. Cartea este structurată în 13 capitole și conține fotografii cu grupuri de pelerini la Medjugorje, un mic sătuc din fosta Iugoslavie, cu 1000 de locuitori, pe vremea când s-a petrecut Miracolul deschiderii cerului și apariției Maicii Domnului. La 24 iunie 1981, de Sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul, 6 copii, cu vârste cuprinse între 9 și 16 ani, care se plimbau la poalele colinei Podbrdo din Medjugorje, au văzut o siluetă feminină luminoasă pe colină, ținând un prunc în brațe, siluete tridimensionale. Ea li s-a adresat în croată, iar ei au putut să-i vorbească și s-o atingă. De atunci, timp de 30 de ani, ea a revenit mereu acolo, putând fi simțită numai prin intermediul celor 6 vizionari – copiii de atunci. Medjugorje este astăzi loc de pelerinaj pentru milioane de credincioși de toate națiile. Cartea se află sub tipar, iar la începutul lunii mai va ajunge și în mâinile celor care vor să afle despre aceste mărturii neașteptate. “Închin această carte Mamei noastre Cerești la aniversarea a 30 de ani de Apariții zilnice la Medjugorje. Binecuvântări și mulțumiri speciale adresate tuturor celor care s-au rugat pentru mine și pentru această carte, fără de care n-ar fi fost posibilă această apariție editorială. Fie ca Maica Preacurată să răsplătească ruga și jertfa tuturor”, scrie Doina Hasneș-Ciurdariu ca un cuvânt de mulțumire către toți cei care au sprijinit-o prin rugăciunea de care are atâta nevoie pentru a-și duce la bun sfârșit misiunea de a împărtăși din mărturiile celor care au cunoscut sprijinul și miracolele Fecioarei Maria. Semnatara cărții este, așadar, medicul de la Vatra Dornei Doina Hasneș-Ciurdariu, care a devenit cunoscută prin cărțile scrise până acum, dar și prin dorința convertirii prin sfințenie și rugăciune și năzuința spre unitate a tuturor bisericilor. De aceea, îndemnul autoarei este de a “descoperi și redescoperi Medjugore, acest loc în care inima noastră este pusă în fața adevărului, unde Cerul se apropie de noi, unde putem, într-un mod special, prin harul credinței, s-O atingem și s-O întâlnim pe Mama lui Iisus. Ca și în celelalte volume ale Doinei Hasneș-Ciurdariu, și în această carte sunt fotografii realizate de-a lungul timpului, înfățișând grupuri de pelerini români sosite din întreaga țară spre a O cinsti pe Maica Domnului și a preamări pe Iisus, Mântuitorul nostru.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: