„Dumnealui nu a mai făcut parte din altă formațiune politică, decât din PLD, partid care s-a unit cu PD și a format PDL. Faptul că nu a plecat din PNL și că nu a trădat acest partid, dar și faptul că am avut o discuție pertinentă cu privire la viziunea domniei sale despre dezvoltarea comunei Volovăț, m-a convins pe mine și pe colegii mei să-l învestim în funcția de președinte interimar al organizației noastre din această comună”, a spus Băișanu. Totodată, PNL urmează să numească alți consilieri în deliberativul local din comuna Volovăț, a menționat liderul liberal. El a explicat că PNL are în CL Volovăț doi reprezentanți, unul dintre aceștia demisionând din funcție deoarece a plecat în străinătate, în timp ce celălalt a fost exclus din partid din cauza „afinităților exagerate față de PDL”. „Nu putem tolera consilieri locali, primari și viceprimari care în campaniile electorale au susținut PDL. Mai ales în acest moment în care PNL se află într-o coaliție cu PSD și PC. Considerăm că orice abatere de la această alianță și orice sprijin adus PDL este împotriva principii-lor acestui contract serios dintre cele trei partide”, a declarat Băișanu.
La Volovăț
Liderul liberalilor suceveni, Ștefan Alexandru Băișanu, a anunțat ieri că fostul consilier local democrat-liberal din comuna Volovăț, Dumitru Coca, va prelua funcția de președinte interimar al liberalilor din comună, după ce acesta și-a dat demisia din PDL și s-a înscris în PNL.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii