Bostănăria

După zile de… toamnă, la Suceava a dat iar soarele, parcă pentru a sublinia, pe alocuri, în dese locuri, aspecte vizate de noul regulament pentru cetățeni al municipalității. Regulament care, cunoscut deja din știri și din bârfe, suscită opinii pro și contra. Înainte de a te gândi la sancțiuni, el ar putea fi perceput ca un lapidar „manual” de utilizare a localității în care viețuiești, cu accente marcate, firește, pe „așa nu”.

 

Însă unii, se pare, făcând a nu pricepe cum arată orașul, au în vedere mai ales ideea de amendă și scenariul că un ins cu chipiu (poate că mai mulți, deși, de fapt, sunt puțintei) le-ar sta pe urme, cu grija de a-i surprinde asupra faptului când, bunăoară, leapădă chiștocul sau scapă, ca din întâmplare, ghemotocul. Sub raze până mai ieri absente, în duminica unor flori ce se lasă încă așteptate, Suceava îmi păru ieri un oraș murdar, răpănos. Și, cum am mai spus-o și alteori, nu fiindcă „cineva” nu-l mătură și nu-l spală, ci pentru că „altcineva” are grijă, prin multiplicată indolență, să-i adauge broderii de slin și franjuri de mizerii. Situație în care mi se pare cum nu se poate mai adevărată vorba că „frica păzește bostănăria”. Dar până la un comportament civic ca atare, va fi existând, oare, cel puțin, atâta frică încât să nu fie nevoie de amenințări cu regulamentul, cu chipie și cu amenzi? Aș zice că nu, atâta vreme cât orașul însuși, prin ceea ce etalează cu toată naturalețea sa, spune că nu. Ăștia suntem! Nu priviți câte unul (astfel ca frumoasele exemple să fie, și ele, evidențiate), ci luați dimpreună.