Ultima vară…

Scriitoarea și ziarista Doina Cernica ne invită în mirifica insulă dintre Marea Egee și Marea Mediterană încinsă de mireasma rododendronului în floare. Să fie atât de statornică iubirea din „ultima vară” încât s-o poarte în amintire pentru totdeauna?

 

Este sigur, lucrurile pe care le-am simțit ca făcând parte din noi, văzute sau nu, ne-au aparținut totdeauna. Ultima vară se suprapune peste alte veri ce-au fost și peste alte veri ce vor veni, peste mari și neuitate iubiri. Căci Rodosul este un dar zeiesc pentru iubitorii de soare și mare ce au înscris în codul lor genetic cerul de miere al insulei. Asemeni acesteia au mai fost și altele când zeea din ea cutreiera cutremurată printre vlăstare de rodon până departe în vremea înaltă a zeilor sau printre păunii ce trăiesc liber, ori urmărind spectacolul de la Paradissi, din Valea fluturilor, ecosistem unic în lume. Jurnal cultural, jurnal de călătorie, carte a unei civilizații străvechi și a unei istorii zbuciumate, tărâm de legendă și mit, muzeu natural cu spectaculoase reliefuri estetice, Rodos este o insulă-cariatidă pentru Hellada rafinatei călătoare. În ansamblu, o elegie de dimineață pentru alba spumă ce realizează în mișcare miniaturi delicate din sidefuri și smalțuri. Alergătoarea de cursă lungă prin diminețile însorite, oprind timpul întins pe nisipul cald, psalmodiază din propriul tratat de fericire. Aici, la marginea pădurii de pini, chiparoși sau stejar, scrutând zările, poate rosti ca puiul de cerb de la Mălini: „Eu nu mai sunt. E-un cântec tot ce sunt!”. În țara de dincolo de soare, autoarea-călătoare are tentativa de restaurare a timpului mitic, uimită și fericită de unirea zeului Helios cu nimfa Rhoda, fiica Afroditei. Privește spre cea de-a șaptea minune a lumii, Colosul din Rodos, amintind faima culturii elenistice, dar și distrugerea catastrofală cauzată de un cutremur. Zeii sunt geloși pe marile construcții. Zei și oameni. Oameni și zei. Jucării ale destinului? Aici s-a născut Pallas Athena când Hefaistos a izbit cu securea capul zeiesc al Tatălui. Aici Laokoon și fiii au fost pedepsiți prin înlănțuirea cu șerpi… Perși, romani, genovezi, cavaleri ioaniți, turci, greci, căutând pământ și apă ca și în Creta lui Kazantzakis . Rodos, Insula Soarelui. Frumusețe naturală și frumusețe creată. Veșnică primăvară cu peste 300 zile solare poleite în lumină, cu uscatul dantelat de spuma valurilor în zigzaguri neliniștite, cu ambarcațiuni de croazieră și minunății de marmură geometrizată. Vegetație edenică: rodii, mirt, leandri, smochini, măslini, orhidee, anemone, rodoni, măslini, pini, chiparoși, stejari. Valea fluturilor este un ecosistem respectat prin lege. Căptușeala cărămizie a aripilor la mijlocul lui septembrie este un cer de fluturi într-un apoteotic dans nupțial. Valea Petaludelor, a fluturilor-comoară, este ocrotită de lege. Autoarea proslăvește faptele mitice ale nașterii Rodosului prin dar zeiesc, în vers pindaric slăvind pe Diagoras și pe Tlepolemos. Nu ne îndoim de faptul că doamna Cernica este un vehicul cultural desfășurând un fir al Ariadnei pe falii largi de cultură ce leagă România de Elada cu pecetea luminoasă a sindromului de duminică. De aici și evocarea legendarului călător Jean Bart, născut la Burdujeni, temperament solar, și a ghidului Andrei Dragu, predestinat să se căsătorească la Biserica „Sfântul Nicolaie” din Suceava. Cartea doamnei Cernica armonizează dorul-dor al depărtărilor, apropiindu-le sub semnul luminos al căutării sinelui mediteranean. Puntea afectivă unește orizonturile spațiale cu valoare matricială, făcând-o să nu uite drumul spre casă pentru că orice Odisee se sprijină pe o Itacă. Sufletul frumos al Doamnei a străbătut paginile cu informația unui câmp generos de lectură, regândit în reveriile serilor de catifea albastră. Cultura asociativă i-a permis o „ancoră” de tulburătoare intensitate: puiul de rodon pe care a avut fericirea de a-l aclimatiza pentru a avea Rodosul acasă. Rodonul-trandafir zâmbește la fereastră. Este Rodosul Doamnei din ultima vară. când s-a întors mai bogată decât a plecat. Și nu e ultima vară când scriitura să curgă cu asocieri subtile, făcând generos actul receptării.