Controale simultane, tip furtună

Un sfert de miliard – amenzi la o societate din Vatra Moldoviței

 

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice și Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul I.P.J. Suceava, împreună cu specialiști I.T.R.S.V., Direcției Silvice, Gărzii Financiare, I.T.M. și ai Gărzii de Mediu, au efectuat o verificare la o societate comercială din Vatra Moldoviței pe linia prevenirii prelucrării și circulației ilegale a materialului lemnos, cât și a respectării altor prevederi legale specifice fiecărei instituții de control enumerate. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că societatea desfășura atât activități de tăiere și rindeluire a lemnului, cât și activități de alimentație publică – turism. Au fost identificate mai multe nereguli. În speță, societatea nu avea completat la zi registrul de evidență a intrărilor/ieșirilor de materiale lemnoase și a fost identificată cantitatea de 479 l băuturi alcoolice pentru care nu existau documente de proveniență (confiscate ulterior de comisarii Gărzii Financiare), în valoare totală de 10.000 lei. S-a aplicat o sancțiune contravențională în valoare de 10.000 lei la art. 21, lit. c din Legea 71/2010 (contravenție silvică), o sancțiune contravențională în valoare de 20.000 lei la O.G. 92/2003 (Garda Financiară) și s-a dispus măsura suspendării activității de comercializare a produselor alcoolice pe o perioadă de o lună de zile.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI