Star Mod a refuzat predarea carnetelor la ITM

Toate fostele cărți de muncă vor fi înmânate salariaților până la 30 iunie 2011

De la 1 ianuarie 2011, vechile carnete de muncă au fost anulate, în prezent evidența muncii efectuându-se electronic, prin intermediul registrului general de evidență a salariaților (REVISAL).
 

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava anunță că instituția a avut, în total, 77.999 de astfel de documente, dar 13.680 dintre ele au fost păstrate de angajatori. Aflăm că toți agenții economici au venit, potrivit reglementărilor în vigoare, cu carnetele de muncă la ITM, în vederea verificării corectitudinii înscrierii datelor, cu excepția unei singure întârziate, firma de confecții Star Mod Suceava. „Termenul de predare, pentru verificarea înscrisurilor din cărțile de muncă în scopul controlării de către inspectorii de muncă a fost 31 martie 2011. Până la data de 25 martie, la noi s-au adus doar 13.311 de cărți de muncă, doar Star Mod nepredându-le la ITM Suceava pentru efectuarea acestei operațiuni”, declară inspectorul-șef Ionuț Radu Crețuleac. Lucrătorii ITM spun că au intenționat să efectueze o descindere la sediul unității din strada Universității, însă accesul controlorilor în incintă le-a fost interzis. În aceste condiții, inspectorii de muncă au fost nevoiți să aplice o amendă de 9.000 de lei. „Am notificat în nenumărate rânduri această societate, iar pentru că se apropie termenul-limită am demarat și un control. Nu am putut să stabilim nimic, pentru că nu ne-au permis accesul. Sigur, am amendat societatea, dar aceasta nu este suficient, carnetele rămânând încă acolo”, explică Ionuț Radu Crețuleac. Cât privește carnetele de muncă păstrate și completate de ITM Suceava, Crețuleac informează că ele sunt remise angajatorilor, care ulterior le vor înmâna salariaților, demers programat a se încheia la 30 iunie 2011.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI