Proiectul este finanțat de Comisia Europeană și se desfășoară în parteneriat cu Organización de Educación Comunitaria, O.N.E.C.O. – the Training Agency, Sevillia, Spania. Potrivit șefului IȘJ Suceava, Petru Carcalete, proiectul sucevean a fost solicitat să participe la proiectul de diseminare și de bune practici „CityM – Creative, Innovative and Transferable Methods in the Education and Training of Teachers and Training Staff”, alături de alte două proiecte din România. CityM se desfășoară în perioada ianuarie 2010 – decembrie 2011 și este implementat de un consorțiu format din 13 agenții naționale pentru proiecte comunitare din Europa, cu participarea a 12 țări. „Cele trei proiecte din România au fost considerate bune practici și vor fi incluse în ghidul parteneriatului internațional. Proiectul de mobilitate Leonardo da Vinci «Pregătirea formatorilor în scopul dobândirii de competențe în domeniul educației nonformale / FnonF» a avut ca obiectiv general îmbunătățirea competențelor formatorilor pentru „consiliere și orientare” în vederea identificării strategiilor, metodelor și instrumentelor specifice educației formale și nonformale pentru a fi aplicate în școlile din județul Suceava”, ne-a declarat Tatiana Vîntur, coordonatorul proiectului, inspector de specialitate educație permanentă în cadrul IȘJ Suceava.
Proiectul de mobilitate Leonardo da Vinci VETPRO „Pregătirea formatorilor în scopul dobândirii de competențe în domeniul educației nonformale / FnonF”, realizat de Inspectoratul Școlar Suceava, este luat ca exemplu pentru a fi prezentat mai multor țări din Europa.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

























Comentarii