Transportau cu mașina șine de cale ferată

 

O autoutilitară, condusă de Constantin B. (în care se mai aflau Mihai C., de 28 de ani, și Edhard G., de 39 de ani, ambii din localitate), a fost oprită în trafic, marți, în jurul orei 12, de Poliția Vama. Nu mică le-a fost surpriza polițiștilor când au descoperit ce transportau indivizii, și anume profile din fier și bucăți de șină de cale ferată, în greutate de 950 kg. Cei trei mergeau la un centru de colectare a fierului vechi, chitind să încaseze ceva bănuți pe „marfa” lor. Din cercetări s-a stabilit că fierul a fost tăiat de Mihai C. și Edhard G. dintr-o hală apar-ținând unei societăți comerciale din Iași, cu punct de lucru în Prisaca Dornei, comuna Vama, obiectiv ce este dezafectat și nu este asigurat cu pază. În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, urmând să se dispună procedural. Prejudiciul, în valoare de circa 900 lei, a fost recuperat în totalitate, întrucât bunurile au fost ridicate în vederea restituirii părții vătămate.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI