D’ale politicii (130)

– Un dicționar… alternativ –

 

> Ana (Pauker). O carte recent apărută într-o prestigioasă editură americană aprinde lumini noi, surprinzătoare, asupra vieții și carierei temutei „tovarășa Ana”, cea care a fost, chiar din 23 august 1944, adevăratul, cel mai puternic lider comunist român recunoscut de Moscova, întâia „doamnă de fier” din istoria lumii și prima femeie ministru după război (1947-1952). Femeia născută într-o familie de evrei săraci din satul vasluian Codăești va preceda cu decenii bune alte femei devenite ministru ori premier (Indira Gandhi, Golda Meir, M. Thatcher, H. Clinton). De altfel, prestigioasa „Time” o va declara, în 1948, consacrându-i și coperta, „cea mai puternică femeie în viață”. Cea descrisă în memoriile sa-le de prințesa Ileana a României drept „un boa constrictor care tocmai fusese hrănit și care te făcea să pricepi că azi nu te va mânca – pe moment! –, o femeie înceată, degajând o strălucire rece, inumană, ce avea tot ce este respingător și totuși oribil de fascinant la un șarpe” are, iată, în seriosul studiu patronat de Universitatea California, o mulțime de merite necunoscute până azi, între care: blocarea sau amânarea colectivizării (era o adeptă declarată a micii gospodării țărănești), stoparea proceselor anti-Tito comandate de Kremlin și a procesului lui L. Pătrășcanu (solicitat imperios de un Gh. Gheorghiu-Dej încă subaltern „politic” al puternicei femei), oprirea urmăririi judiciare a sioniștilor (ordonată ferm de Moscova începând cu 1950 ) și sprijinirea emigrării pe scară largă a acestora în Israel, faptul că nu și-a denunțat soțul, pe Marcel, executat de sovietici, cum glăsuiește istoria apocrifă. Desigur că toate aceste – abia azi – merite au fost tot atâtea „capete de acuzare” abil speculate de Dej în istorica sa primire crucială la Stalin, transfigurată literar de Marin Preda. Atunci, deși Molotov insistase ca Ana și nu Dej să fie secretar general al P.C.R., Stalin s-a opus, cu cuvintele: „Dej este muncitor de profesie, pe când tovarășa Ana nu este nici măcar de etnie română, în afara faptului că ea a devenit prea burgheză”. Dej câștigase și va începe nemiloasa lui „epurare” a partidului, încununată cu uciderea barbară, în pușcărie, a lui Foriș și Pătrășcanu. Urma, firesc, asasinarea „jidaucei împuțite” – după vorbele aceluiași Dej – care, arestată, mai marchează o tristă premieră: a fost primul lider comunist de vârf în cazul căruia Dej a ordonat tortura. Dar…, surpriză: imediat după decesul subit al lui Stalin (5 martie 1953), „îngerul păzitor” Molotov – creditat în acele zile cruciale ca un posibil succesor al „Țarului Roșu” – îl somează pe Dej să o elibereze pe Ana, arestată – norocul ei – doar cu două săptămâni în urmă. Acesta se conformează, ordonând, scrâșnit: „Să nu cumva să ucideți cățeaua! Dați-i drumul peste câteva zile… Nu vreau să mă pun rău cu rușii…”. Prima femeie ministru (de fapt lider absolut al țării timp de ani buni) va rămâne în arest la domiciliu până la moartea ei, în 1960. > Cicero. Cetățean roman (adică al Romei antice) care scria – dar cine să-l audă, într-o vreme în care tocmai se inventase acolo „vomitorium”-ul, o încăpere în care, după crăpelnițe pantagruelice, imposibil de înțeles azi, gurmanzii bogați ai vremii își băgau degetele pe gât doar pentru plăcerea de a o lua de la capăt cu ospățul – revin, Cicero scria încă de prin anul 55 înainte de a se naște Hristos următorul text, dovadă că după 2000 de ani nimic nu s-a schimbat în funcționarea statelor. „Bugetul trebuie echilibrat, tezaurul trebuie reaprovizionat. Datoria publică trebuie repede micșorată. Aroganța funcționarilor publici trebuie moderată și controlată. Ajutorul dat altor țări trebuie eliminat, pentru ca Roma să nu dea faliment. Oamenii trebuie să învețe din nou să muncească în loc să trăiască pe spinarea statului”. > Computer. A te înșela, a greși este omenește. Dar pentru a generaliza haosul, ai nevoie neapărat de un computer. > Menaj. „Muncă în folosul comunității familiale”, corvoadă zilnică a femeii, pe care bărbatul nu o remarcă decât atunci când, din varii motive, ea omite să o presteze. > Niagara. Cascadă urlătoare, devenită celebră pentru măcar trei atribute: e spectaculoasă, foarte zgomotoasă și – prin acea tradiție tipică, mecanică, americănească – o escală obligatorie pe traseul voiajului de după noaptea nunții. Rugămintea ghidului local îmi apare de o logică perfectă: dacă domnișoarele tocmai devenite doamne ar binevoi să tacă măcar un moment, am putea auzi cu toții zgomotul căderii apelor. Nu am comentat, doar am citat…. > Portjartier. Vetust (pe naiba: abia acum – când nu mai e comun, obligatoriu – el trebuie cumpărat, ca articol scump, de lux, de „moft ero-tic” –, bașca efortul de a o convinge pe „ea” să-l îmbrace așa, doar de dragul tău…) articol vestimentar feminin. Dispariția lui – în favoarea ciorapilor-chilot – a contribuit, parțial, la falimentul sălilor de cinema de cartier. > Replică. Un gelos își întreabă, în fine, soția: spune-mi sincer, draga mea, cu câți bărbați te-ai culcat până acum? Doar cu tine, iubitule: ceilalți nu m-au lăsat nicio clipă să adorm… > Sicilia. O vajnică nevastă din Palermo își consultă avocatul: ce onorariu i-ar cere pentru a o ajuta să divorțeze de infidelul ei soț? „Nici să nu te gândești – izbucnește ea la auzul sumei. Cu jumătate din banii ăștia l-aș putea asasina pe ticălos!” > Tristețe. Sunt de acord cu cel care a afirmat că pierderea unei iluzii, a unei așteptări, a unei speranțe smintite te poate face mai înțelept decât descoperirea unui adevăr. Dar și mai trist, mai searbăd… > Vârstă. Nu-i ascultați pe pesimiști! Niciodată nu-i prea târziu să te bucuri de sex: când nu-l mai practici, te poți uita la poze, la filme. > Zoo. Unul care s-a culcat o dată cu găinile, o va face și a doua și a treia oară. Dar avem aici de-a face cu un zoofil ori doar cu un somnoros?