Cu o etapă înainte de încheierea sezonului regulat al Seriei A a Campionatului național de volei masculin pentru juniori I, formația Liceului cu Program Sportiv din Suceava se poate considera deja calificată la turneul semifinal. După ce în urmă cu o rundă sucevenii cedaseră la Toplița cu 3-2, unde au condus cu 2-0, la Bistrița ei s-au mobilizat exemplar și s-au impus clar, cu 3-0 (20, 13, 21). Această victorie le-a permis elevilor profesorului Vasile Moșuc să se gândească deja la penultimul act al campionatului național. „Echipa a funcționat perfect la acest joc și nu am lăsat nicio șansă adversarilor noștri. Pot să-i remarc la acest meci pe Alexandru Nistor, ridicătorul nostru, și pe Marius Gontariu și Adrian Tătărușanu. Și anul trecut am ajuns în penultimul act al campionatului național și am acumulat ceva experiență. Dacă am reușit cu băieții noștri să ne impunem în fața unei grupări ca LPS Piatra Neamț, atunci avem șanse reale de a ne califica la turneul final”, a declarat antrenorul echipei de volei masculin juniori I a LPS Suceava, Vasile Moșuc. Pentru formația suceveană în partida cu LPS Bistrița au evoluat: Cristian Cosovan, Marius Gontariu, Alexandru Nistor, Alexandru Tcaciuc, Tudor Popescu, Florin Viziteu, Cosmin Buliga, Alexandru Scurtu, Răzvan Moroșan, Adrian Tătărușanu.
Volei masculin, juniori I
> În penultimul meci al sezonului regulat al Seriei A, LPS Bistrița – LPS Suceava 0-3 (-20, -13, -21)
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii