Serbările Zăpezii de la Vatra Dornei

Un weekend reușit, cu toate ingredientele

Al doilea weekend de distracție pe Pârtia Parc din Vatra Dornei a debutat ceva mai devreme față de primul, sâmbătă la ora 18.30. Agitația în stațiune s-a făcut simțită încă din primele zile ale acestei săptămâni, foarte mulți turiști sosind la schi din toate colțurile țării.
 

Vatra Dornei – Serbarile Zapezii

Și pentru că a fost și săptămâna de vacanță a elevilor, mulți părinți le-au oferit copiilor o vacanță specială la Vatra Dornei. Vremea a ținut cu organizatorii, temperatura fiind excelentă pentru petrecerea a cât mai mult timp în aer liber. La patinoar și pe cele două pârtii a fost în permanență aglomerație. Cei care au urcat cu telescaunul au putut admira frumoasele peisaje din vârful muntelui Dealu Negru, dar au putut alege și plimbările cu sania trasă de cai, călărie sau tubing (o nouă atracție, un fel de săniuș pe colaci de plastic). Pârtia Parc a fost plină de cum s-au ivit zorii și până seara târziu, iubitorii sporturilor de iarnă dorind să profite din plin de zăpadă. Primii care au urcat pe scenă sâmbătă seara au fost elevii din formația „Nord-Est”, cei care au deschis Serbările și săptămâna trecută. În continuare, a susținut un microconcert Mari, care a interpretat melodii românești și străine, antrenându-i și pe cei din public. Trupa Heaven, care se află pentru a doua oară la Vatra Dornei, deși a interpretat melodii destul de cunoscute, nu a reușit să-i încânte prea mult pe spectatori, pentru că au făcut playback. A urmat o scurtă pauză în care s-a desfășurat binecunoscutul concurs de tăiat lemne, concurs care i-a angrenat pe cei mai buni tăietori din zonă, ei fiind răsplătiți cu premii din partea sponsorilor. Trupa de rezistență a serii, „Hara”, a reușit să adune la baza pârtiei sute de oameni pe care i-a făcut să danseze și să cânte alături de ei piese ca „Muro Shavo”, „Shikana”, „Nu-mi pasă” ș.a. Un spectacol de zile mari al lui Flaviu & co. apreciat și aplaudat de toți cei prezenți. Deși ultimul care trebuia să cânte era Connect-R, programul a fost modificat din motive independente de voința organizatorilor, care au invitat în locul acestuia formația „Proconsul”. Astfel, s-a trecut într-un alt registru muzical, de la etno-rock, la pop-rock. Dacă la început Bodo a interpretat melodii mai puțin cunoscute ca „Pentru tine”, „Sunt al tău”, melodii cu tentă religioasă, în final, membrii trupei au revenit la celebrele „Cerul”, „Mi-ai luat inima”, Vagabond”. Așa cum ne-am obișnuit deja, ziua de duminică a fost dedicată iubitorilor de folclor, de această dată invitate fiind ansamblurile folclorice Zaharești, „Dorna Dorului” și Ansamblul Național Secuiesc Harghita din Miercurea Ciuc. S-au încins hore pe Pârtia Parc pe acordurile melodiilor interpretate de îndrăgitele cântărețe Viorica Macovei și Daniela Condurache. Nu au lipsit nici în acest weekend micile tentații, comercianții fiind prezenți pe aleile care duc spre pârtie, îmbiindu-i pe trecători cu mici, frigărui, vin fiert, cozonaci secuiești, clătite, popcorn, iar în spatele Cazinoului, turiștii au putut alege un alt gen de destindere în parcul de distracție special amenajat cu ocazia acestor serbări. Așadar, la Vatra Dornei au existat toate ingredientele pentru încă un weekend de succes al acestei ediții a Serbărilor Zăpezii: temperatură excelentă pentru practicarea sporturilor de iarnă, zăpadă, soare dar și distracție, concursuri, antren și voie bună pentru toate vârstele.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI