Noi medalii pentru sportivii de la CSI Vatra Dornei

Skeletonistul Dorin Velicu a devenit vicecampion național la seniori, Fabian Purcea s-a clasat pe locul trei la skeleton tineret, iar la sanie dublu, Cosmin Atodiresei și Ștefan Mușei au devenit și ei vicecampioni naționali > În perioada 14-17 februarie, la Cârlibaba se va desfășura Campionatul național de sanie pe pistă naturală ce va fi sponsorizat și mediatizat de Eurosport
 

Finalul anului 2010 a adus noi medalii pentru sportivii de la Clubul Sporturilor de Iarnă Vatra Dornei. La Campionatul Național desfășurat la Igls, în Austria, skeletonistul Dorin Velicu a devenit vicecampion național la seniori, după ce la precedenta ediție câștigase titlul național la juniori, iar în decembrie a ocupat locul șase la Cupa Intercontinentală de la Winterberg (Germania). Fabian Purcea s-a clasat pe locul trei la skeleton tineret, în vreme ce la sanie dublu Cosmin Atodiresei și Ștefan Mușei au obținut titlul de vicecampioni naționali. De remarcat este și faptul că dorneanca Delia Ivaș, legitimată în prezent la CSU Brașov, a devenit campioană națională la skeleton feminin în concursul de senioare. „Sunt rezultate bune care ne îndreptățesc să sperăm în continuare că acest club se va număra printre cele mai importante din țară. Urmează două luni de competiții importante la care ne dorim să obținem cât mai multe medalii”, a declarat Octavian Pungovschi, directorul CSI Vatra Dornei. Eurosport sponsorizează și mediatizează Campionatul național de sanie de la Cârlibaba La jumătatea lunii februarie, la Cârlibaba va avea loc Campionatul național de sanie pe pistă naturală. Competiția, al cărei sponsor se anunță a fi Eurosport, se va desfășura, cel mai probabil, în perioada 14-17 februarie și se va bucura de prezența celor mai buni sportivi ai momentului în această probă. „Noi inițial preconizam ca această competiție să aibă loc la începutul lunii martie, dar cei de la Eurosport au preferat să se desfășoare în februarie. Oricum, din moment ce de mediatizare se va ocupa Eurosport, e clar că se anunță încă de pe acum un concurs puternic”, a precizat Octavian Pungovschi.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: