În sesiunea a doua a bacalaureatului

Mediocritate de peste 80%

Doar 9 candidați din județul Suceava au reușit să obțină medii cuprinse între 9,13 și 8, iar alți 58 au înregistrat medii între 7 și 8, la cea de-a doua sesiune a bacalaureatului. Ceilalți 330 admiși la acest examen au avut note între 6 și 7.
 

Cu media cea mai mare la această sesiune a fost admis Bogdan Casian, absolvent al Colegiului Silvic „Bucovina” din Câmpulung, el fiind urmat, cu media 8,78, de Ilie Nichifoi, de la Grupul Școlar Pârteștii de Jos, și de colega sa, de la același colegiu silvic, Lăcrămioara Brașovan, care a obținut media 8,71. Au picat pe capete în sesiunea a doua absolvenți de la Colegiul Tehnic „AL. I. Cuza”, care a avut 150 de candidați înscriși, dintre care doar 44 au fost admiși cu medii cuprinse între 7,63-6. De la Colegiul Tehnic „Petru Mușat” au fost în total 72 de candidați înscriși, dintre care 20 au reușit, 2 nu s-au prezentat iar 50 au fost respinși. Reamintim că peste 60% dintre candidații suceveni la cea de-a doua sesiune a baca-laureatului nu au luat examenul, indicele de promovare fiind de doar 37%. Au fost admiși 397 de candidați, respinși 675, iar 158 nu s-au prezentat. Totodată, 4 candidați au fost eliminați: 2 candidați de la Liceul Particular „Virgil Madgearu” Suceava, o candidată de la Colegiul Alimentar și un candidat provenit de la Liceul Particular Nr. 1. Potrivit datelor Ministerului Educației, 44749 de candidați participanți la bacalaureatul de toamnă au fost respinși, la nivel național, rata de promovare înregistrată în această sesiune, înainte de rezolvarea contestațiilor, fiind de 32,31%. Față de anul trecut, se înregistrează un indice de promovare cu 40,33% mai mic. Printre județele cu o rată de promovare ridicată se află Timiș (71,96%), Hunedoara (65,74%), Olt (63,30%) și Caraș Severin (60,03%), cele mai scăzute procentaje fiind în județele Galați (15,43%), Iași (16,15%), Prahova (16,43%), Brăila (16,63%) și Botoșani (16,72%).

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: