Cea mai grea iarnă

Iarna 2010-2011 va fi cea mai grea din ultimii 20 de ani și, din cauza sărăciei, se va ajunge ca oamenii să aleagă între a muri de foame sau de frig. Declarația aparține liderului PSD Suceava, Cătălin Nechifor, membru al Comisiei de buget, finanțe, bănci, care a explicat că, din cauza creșterii TVA de la 19 la 24 la sută, produsele alimentare s-au scumpit cu peste 7 la sută, în timp ce produsele de sezon s-au scumpit cu peste zece la sută.
 

În aceste condiții, pentru a veni în sprijinul populației, Nechifor a arătat că PSD va propune ca, la dezbaterea Ordonanței de Urgență privind majorarea TVA, să se stabilească un TVA mai mic pentru produsele alimentare de bază. El a spus că propunerea pentru TVA colectată pentru alimentele de bază este de 5 la sută, dar că este necesară o consultare. „Este necesară o consultare pentru stabilirea cotei TVA pentru produsele alimentare de bază. Nu știm cum arată bugetul României, pentru că sunt declarații contradictorii”, a spus Nechifor. El consideră că, dacă se va menține cota actuală a TVA, populația va reduce achiziția de produse alimentare de bază, în timp ce, prin scăderea cotei TVA, se va încuraja consumul acestora, în consecință suma de bani colectată la buget nefiind afectată de reducerea TVA. Liderul PSD Suceava a mai spus că impunerea pe piață a scăderii prețurilor acestor produse alimentare va conține soluții ce implică și societatea civilă, asociații ale consumatorilor urmând să recomande magazinele unde produsele au prețurile corecte.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI