El spune că, acum, „Guvernul PD-L nu a dat nimic, iar Flutur se ascunde” > În replică, senatorul PD-L Orest Onofrei îi amintește că Gheorghe Flutur a făcut demersuri în urma cărora s-au primit 11,8 milioane de euro de la Fondul de Solidaritate al UE
Actuala conducere administrativă a județului Suceava nu reușește să facă nimic pentru oamenii afectați de inundații, a apreciat ieri liderul liberalilor suceveni, Ștefan Alexandru Băișanu.
„Cuplul prefect-președinte CJ nu reușește să facă nimic pentru Suceava. Când au însă două batoane de ciocolată, cheamă presa să explice cum se implică ei”, a declarat președintele PNL Suceava.
Potrivit lui Băișanu, președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, nu mai face declarații în care să solicite alocarea de fonduri pentru reconstrucția de după inundații așa cum făcea în 2008, când critica Guvernul Tăriceanu că nu alocă suficienți bani. „Mi-l amintesc pe Flutur cum țipa la Guvernul Tăriceanu după bani, la inundațiile din 2008. Acum Guvernul PD-L nu a dat nimic, iar Flutur se ascunde”, a spus liderul liberal. El a mai declarat că se dovedește în această perioadă că PD-L nu este un partid, ci „o adunătură de șmecheri” care au vrut doar puterea, ca să-și îmbogățească clientela.
Pe de altă parte, prim-vicepreședintele PD-L Suceava, senatorul Orest Onofrei, fost subprefect în perioada inundațiilor din 2008, a declarat că Alexandru Băișanu nu trebuia să redeschidă subiectul inundațiilor de acum doi ani și nici al alocărilor de fonduri.
Onofrei a spus că se pare că Băișanu are noroc, întrucât de fiecare dată când sunt inundații în județ este plecat în concediu, așa cum a fost și în 2008, și acum; și că înțelege că un om întors din concediu are chef de vorbă și mai puțin de muncă. „Ar fi fost bine să nu deschidă subiectul privind banii dați pentru inundațiile din 2008. Nu numai că nu s-au dat banii promiși, dar au fost și cazuri de tentative de suicid ale unor proprietari de firme care au executat lucrări pentru refacerea infrastructurii și nu au fost plătiți”, a spus Onofrei.
El i-a reamintit lui Băișanu că președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, atât de criticat de liberali, este cel care a făcut demersurile la Uniunea Europeană și s-au primit astfel 11,8 milioane de euro de la Fondul de Solidaritate al UE, bani cu care s-au plătit promisiunile Guvernului Tăriceanu.



























Comentarii