Patimi precum mândria, lăcomia, invidia și altele asemenea lor au fost cultivate, întreținute și dezvoltate în oameni de vicleanul diavol încă din zorii existenței umanității. Acestea au degenerat de regulă în stări conflictuale, care nu de puține ori au culminat cu vărsare de sânge.
De-a lungul timpului, metodele prin care s-au dus aceste războaie au evoluat de la pietre, praștii, arcuri și săgeți, săbii, sulițe și până la armele de foc, rachete purtătoare de diferite încărcături explozive etc.
Un punct comun al acestor războaie a fost faptul că, de regulă, inamicii se puteau vedea între ei. Agresat și agresor se puteau privi în ochi înainte de a se arunca unul asupra altuia. Mulți dintre ei se vor fi întrebat în sinea lor despre resorturile care îi împingeau la o astfel de confruntare. De o parte, agresorul va fi blestemat nebunia și lăcomia conducătorilor politici care acum stăteau la adăpostul locuințelor luxoase în timp ce el își risca viața pe câmpul de bătălie, iar agresatul va fi invocat ajutorul divinității pentru biruirea dușmanilor. Comandanții concepeau strategii ca pe o imensă tablă de șah, cu diferența că piesele erau oameni în carne și oase, și ei erau conștienți de asta. Pierderile sau sacrificiile pe care trebuiau să le facă îi îndurerau, dar priveau spre ținta finală: eliberarea teritoriilor ocupate și siguranța locuitorilor. Pot spune că astfel de războaie aveau o doză de bărbăție, de noblețe.
Astăzi, odată cu dezvoltarea tehnicii de calcul și a rețelei de internet, războiul și-a mutat centrul de comandă în lumea virtuală. E suficientă o apăsare pe un buton pentru ca să dispară de pe suprafața Pământului sate, orașe, țări care nici să nu fi apucat măcar să afle că sunt în război. Nu tu adversari care să se privească în ochi, nu tu mustrări de conștiință pentru viețile curmate, nu tu coșmaruri cu victime care întreabă acuzator: „De ce?” Nimic din toate acestea. Războiul a devenit un imens „joc” pe computer. E suficient un dement care să stăpânească o astfel de tehnică și o mână de inconștienți care să-i execute ordinele pentru ca nimeni să nu mai fie în siguranță nicăieri pe Terra.
Dar nu numai războiul s-a mutat pe internet, ci întreaga noastră viață este tributară spațiului virtual: cumpărăm prin intermediul internetului, ne comandăm mâncarea la restaurant pe aceeași cale, avem școli și examene online, citim presa în format digital, devenim „spectatori” ai serviciilor religioase etc. Și toate astea se petrec din cauză că nu mai avem timp să relaționăm cu alți oameni, cu copiii noștri, cu rudele, cu noi înșine. Ne lăsăm prinși într-o vâltoare care ne secătuiește și ne sărăcește duhovnicește în primul rând. Nu ne lăsăm răgaz pentru ca să medităm, să discernem, ca lucrurile să se decanteze precum apa tulbure din pahar care și-a lăsat mâlul să se depună cât timp duhovnicul a stat de vorbă cu ucenicul său.
Dintre toate războaiele însă, cel mai dificil este cel împotriva diavolului. Dacă în varianta clasică îți poți privi dușmanul în ochi, în războiul nevăzut, identificarea dușmanului și lupta împotriva lui presupune altfel de arme, altă armură, alte strategii, așa cum ne arată și ne îndeamnă Sf. Ap. Pavel: „Luați toate armele lui Dumnezeu ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și, toate biruindu-le, să rămâneți în picioare. Stați deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcându-vă cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu. Faceți în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni și de cereri, și întru aceasta priveghind cu toată stăruința și rugăciunea pentru toți sfinții” (Efeseni 6, 13-18).
De-a lungul timpului, diavolul și-a adaptat strategiile în funcție de oameni, de slăbiciunile și viciile lor, de dependența lor de tehnică și de confort. Prin urmare, războiul nevăzut s-a mutat și pe internet, devenind de două ori mai greu, pentru că nu-l vezi nici pe cel din spatele tastaturii și nici duhul care-l stăpânește.
Nu cu multă vreme în urmă, blogurile și site-urile vuiau purtând chemarea părintelui Iustin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă la împotrivire față de eliberarea de documente cu cipuri RFID (Radio Frequency Indentification Device) ca precursoare ale peceții lui Antihrist. Teologi și profani, oameni de bună-credință sau demonizați au preluat această chemare în paginile lor de web, au amplificat-o și au dat naștere la o adevărată isterie a Apocalipsei, propunând soluții pentru evitarea sfârșitului lumii, uitând că duhovnicul pe care îl citau cu atâta patos spunea categoric că „soluții omenești nu există”, singura problemă pe care va trebui să și-o pună un creștin în vremurile prigoanei va fi mărturisirea neștirbită a credinței creștine chiar cu prețul vieții.
Î.P.S. Bartolomeu Anania spunea în martie 2009: „În zilele noastre se afirmă tot mai des că trăim
Comentarii