Pentru că mai au cel puțin o locuință față de cea de domiciliu, 3422 de locuitori ai municipiului Suceava vor trebui să achite impozite mai mari la primărie. Motivul? Guvernul a adoptat o ordonanță de urgență pentru a majora impozitul pe clădiri. Așadar, cei care dețin mai multe case, vor plăti cu 65% mai mult pentru cea de-a doua locuință, cu 150% pentru cea de-a treia și cu 300% mai mult pentru a patra și următoarele, în afara celei la care au adresa de domiciliu. Mai mult, ordonanța, care a fost adoptată pe 30 iunie a.c., se aplică retroactiv, iar persoanele care mai au și alte locuințe față de cea de domiciliu sunt obligate să achite diferența de bani pentru impozitul pe 2010, până în luna septembrie a.c.
Măsura guvernului are rostul evident de a spori veniturile administrațiilor locale, ale căror bugete au fost sărăcite de criza economică.
Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Finanțelor, majorările vor fi aplicate locuințelor care nu sunt închiriate.

























Comentarii