O apariție editorială de excepție

– note de lector –

În zilele noastre, a apărut o pleiadă de cercetători științifici noi care abordează cerce-tarea unor probleme comunitare sau intercomunitare într-o nouă viziune, europeană, respectând principiul lăsat încă de istoricul roman Tacitus, care aplica învățătura sine ira et studio în studiul istoriei.

 

Unul dintre cercetătorii care face parte din această generație este prof. dr. Daniel Hrenciuc. În ultimii ani s-a lansat puternic în cercetare, participând la reuniuni științifice interne și externe. A tipărit 10 cărți despre relațiile româno-polone, despre istoria și evoluția diferitelor etnii din Bucovina – polonezi, maghiari, germani și ucraineni. Aici merită să fie amintită, doar în treacăt, cartea “Continuitate și schimbare: integrarea minorităților naționale din Bucovina istorică în Regatul României Mari (1918-1940)”, în două volume (2005, 2007). Prin cartea citată, Daniel Hrenciuc s-a dovedit a fi cel mai informat, documentat și dotat în problemele bucovinene, și nu numai. A devenit un cercetător științific autentic care, prin rigoare științifică și pasiune înnăscută, a câștigat o bogată experiență în acest domeniu. Legea după care se conduce în cercetare este aceea de a fi cu documentele pe masă, adică după documentele cercetate din arhivele de la București, Iași, Suceava, Cernăuți, Cluj, Cracovia, Liov și Varșovia. Tot ce elaborează în scris o face fără ură și părtinire, afirmând doar adevărul și numai adevărul în cercetările sale, chiar dacă acest adevăr uneori îi supără pe unii sau pe alții cercetători, naționaliști și tradiționaliști, partizanii unei sau altei politici! Pe cercetătorul Daniel Hrenciuc nu-l interesează conjuncturile istorice sau interesele de partid, care au fost sau mai sunt la putere sau în opoziție. Tocmai documentarea lui foarte riguroasă dă forță studiilor sale. Cercetătorul nostru readuce în atenția specialiștilor români și nu numai, teme, evenimente și interpretări cel mai des întâlnite în istoriografia occidentală. Întemeindu-se pe o solidă argumentație culeasă din surse interne și externe, autorul aduce în discuție teme mai puțin „comode” pentru istoriografia tradiționalistă. Însă, cercetătorul științific, după ce a finisat și tipărit cărți independente dedicate maghiarilor și polonezilor din Bucovina, a scos recent (iunie 2010) o carte deosebită și inedită, după o muncă de cercetare lungă și tenace, numită “Provocările vecinătății: ucrainenii bucovineni în regatul României Mari (1918-1940). Contribuții.” Urmează să scoată asemenea cărți și despre evreii și rușii lipoveni din Bucovina. Cartea pomenită este masivă, de circa 400 de pagini, având 27 de capitole, fiind a unsprezecea carte din munca sa editorială.
Subsemnatul a avut norocul de a lectura cu autorul cărții multe pagini din ea încă în timpul elaborării acesteia. Inițial, autorul a pregătit car-tea cu peste 600 de pagini, dar a dat ca bun de tipar doar pentru 342 de pagini, sintetizând informațiile și fără să prezinte multe alte documente facsimilate. Cartea de mai sus constituie o apariție editorială de excepție din anul 2010 din Bucovina istorică și reprezintă un apogeu în cercetarea științifică a acestui destoinic bucovinean.
Este foarte interesant capitolul introductiv al cărții, în care autorul precizează în ce a constat metoda sa de cercetare a recentei istorii a ucrainenilor din Bucovina, spre deosebire de metodele predecesorilor săi, afirmând că „Analizele istoriografiei anterioare anului 1989 au purtat amprenta unui naționalism gregar care a influențat (…) judecata celor care, dintr-un motiv sau altul, au scris despre istoria acestei importante comunități etnice locuitoare a Bucovinei, care, paradoxal, în pofida identității sale slave, prezintă multe aspecte comune cu românii. În proporții diferite, istoricii sau cercetătorii ucraineni, ruși și sovietici, care au scris despre Bucovina sau despre românii din această provincie nu s-au dovedit a fi călăuziți de judecata dreaptă și nepărtinitoare a trecutului, așa cum s-ar fi cuvenit: istoria spațiului bucovinean a trebuit scrisă sub directa oblăduire politico-ideologică a Moscovei sau Kievului, firesc a alterat din acuratețea unui discurs științific autentic.” (p. 7). Au-torul aduce critici istoricilor români și ucraineni, deoarece “scrierile lor poartă, încă, amprenta unui trecut obsedant și ideologizant, în pofida unor demersuri științifice remarcabile în ultimul timp, a contactelor bilaterale dintre comunități științifice din Suceava, Rădăuți și Cernăuți…” (p. 8).
“Istoria ucrainenilor din Bucovina reprezintă (…) parte a unei moșteniri comune pe care generațiile prezentului trebuie să o cunoască și să o promoveze dintr-o clară perspectivă europeană. În Bucovina istorică, interferențele culturale, spirituale, lingvistice au reprezentat un fapt firesc preluat și dezvoltat în zilele noastre, în pofida avatarurilor unui trecut totalitar care a fost alterat în profunzime de multiculturalitatea specifică acestui spațiu” (p. idem) etc.
Frumoase, chiar extraordinar de frumoase, adevărate și novatoare idei le trage cercetătorul istoric Daniel Hrenciuc. Toate ne merg la inimă și, din acest motiv, le-am citat cam mult. Introducerea ca și toate cele 27 de capitole ale prezentei cărți trebuie citite și analizate cu creionul în mână. Măcar prezenta carte, scrisă în maniera nouă, să spargă tiparele vechi ale istoricilor naționaliști și tradiționaliști!
Deși titlul cărții precizează că ea se referă la perioada 1918-1940, totuși cartea tratează pe larg și timpurile mai vechi ale ucrainenilor, în general, și nu numai ale acelora din Bucovina, precum “Ruteni, rusini, maloruși, rusnaci, ucraineni”, “Destinul politic al unui etnonim – începuturile”, “Diploma Bârlădeană”: dezbateri și preocupări istoriografice”, “Spațiul românesc: toponimie slavă”, “Controversele vecinătății”, “Țara Moldovei și Principatul Haliciului” sau “Mitropolia Moldovei”, “Mitropolitul Petru Movilă”, “Rutenia, Kraina, Ucraina” și despre “Huțulii – o identitate etnică controversată?” etc. etc., ca apoi să treacă să trateze despre ucrainenii din Bucovina cu toate problemele multiple ale acestora: Apariția bisericii greco-catolice în Bucovina, Învățământ în limba maternă, Un parcurs dificil: afirmarea identității naționale, români și ucraineni: Împreună și separat în Dieta Bucovinei, Elite și identitatea de grup, Ucrainenii și românii din Bucovina în preajma, în timpul și după primul război mondial etc. Cele mai interesante sunt capitolele și, totuși, și cele mai controversate, după părerea noastră: Regatul Român și problemele Bucovinei, Revoluția națională în Bucovina: români vs. ucraineni, Ucrainenii și unirea Bucovinei cu Regatul Român, unde autorul descrie pe larg situația complexă în care era Bucovina în vara și în toamna anului 1918 când popoarele dezmembrau Imperiul Austro-Ungar. Referitor la actul Unirii Bucovinei cu Regatul Român la 28 noiembrie 1918, autorul cărții consemnează un fapt: „Ucrainenii bucovineni n-au recunoscut decizia adoptată de către Congresul General al Bucovinei din 15/28 noiembrie 1918, organizat la Cernăuți, cei 13 participanți de origine ucraineană (unii erau, de fapt, români) nereprezentând vreun grup sau formațiune politică de sine stătătoare care să reflecte poziția oficială a comunității de ucraineni bucovineni. În cazul Maramureșului, deputatul ucrainean (rutean în documente) Orestie Ilniczki a manifestat o atitudine tranșantă în favoarea unirii acestei provincii cu Regatul României…” (p. 185).
Cartea se încheie cu două interesante capitole: Ucrainenii în Frontul Renașterii Naționale și 23 august 1939: Pactul Molotov-Ribbentrop și împărțirea Bucovinei etc. Urmează concluziile cărții în limba română, ucraineană și engleză, apoi o vastă bibliografie selectivă cuprinzând izvoare inedite și edite, memorii, publicații (reviste, ziare), lucrări generale și speciale (31 de pagini!, cu titluri de studii consultate în română, ucraineană, polonă, germană, engleză și franceză). Păcat că unui asemenea demers științific de mare și profundă valoare îi lipsește un indice de nume, care putea ușura cercetarea lui după rolul jucat de marile personalități bucovinene, și nu numai.
Considerăm că o asemenea lucrare de istorie recentă a ucrainenilor din Bucovina, cu toate componentele lor, este extrem de documentată, extrem de folositoare ucrainenilor din Bucovina istorică și nu numai, curajoasă și inedită care, într-un fel, clarifică problemele extrem de controversate despre prezența acestora, originea, evoluția și rolul lor în Bucovina, mai ales în perioada 1918-1940. Suntem curioși să vedem dacă autorul va continua să scrie și despre ucrainenii din Bucovina istorică de după 1940 și până astăzi, deoarece aceștia s-au aflat, din păcate, în două state diferite și vecine și care au fost tratate de stăpânire în mod diferit. Îl felicităm pe autor pentru marele curaj de a prezenta situația ucrainenilor, cu totul altfel față de istoricii anteriori din România și Ucraina.