Vicoveni implicați într-o rețea transnațională de trafic de migranți

Ieri, au fost reținuți, pentru 24 de ore, 5 cetățeni din Vicovu de Sus, membri ai unei grupări infracționale care transporta cetățeni moldoveni în spațiul Schengen, pe ruta Ucraina – România – Ungaria – Italia > În completarea acestei activități, pentru că traficul de persoane le mergea ca uns, membrii rețelei și-au zis că traficul de țigarete e floare la ureche, drept care s-au orientat și spre contrabanda de gen > Se pare că tocmai acest lucru i-a pierdut, fiind amănuntul care a dus la identificarea și prinderea lor

 

În urma activităților specifice desfășurate de polițiștii din cadrul B.C.C.O Suceava și ale Inspectoratului Județean al Poliției de Frontieră Suceava – Compartimentul de Combatere a Migrației Ilegale, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, s-a stabilit că, începând cu luna februarie 2010, cetățenii români Ioan M., de 37 de ani, Vasile V., de 26 de ani, Constantin S., de 29 de ani, Elisaveta M., de 50 de ani, Constantin P., de 30 de ani, toți din orașul Vicovu de Sus, împreună cu diverși cetățeni ucraineni, au pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți (cetățeni moldoveni) pe relația Ucraina-România-Italia, pentru obținerea în mod direct de beneficii financiare.
Potrivit BCCO Suceava, cetățenii ucraineni, lideri ai grupării infracționale, desfășurau activități ilegale de racolare, îndrumare și călăuzire a migranților (cetățeni moldoveni sau de alte naționalități, care aveau interesul de a ajunge în mod facil și fraudulos în țări din spațiul Schengen), pe teritoriul Ucrainei, până în apropierea frontierei cu România. Vicovenii, după înțelegerea prealabilă pe care o aveau cu ucrainenii, aveau rolul de organizatori, pe teritoriul României, a trecerii migranților în mod fraudulos peste frontiera de stat din Ucraina în România. Pe scurt, preluau, îndrumau, cazau și călăuzeau migranții, din momentul trecerii ilegale peste frontiera de stat până în județul Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI