Pe zi ce trece Mondialul african arată din ce în ce mai prost. Vuvuzele, jabulani, iar vuvuzele, iar jabulani, fotbaliști cu freze care de care mai șucare, Platini explicându-i lui Zidane ce trebuie să facă pentru a ajunge într-o bună zi șef ca el, iar vuvuzele, vuvuzele….
De altfel, vuvuzeaua este marea vedetă a acestui Mondial, și dacă, din echipele ce nu au jucat încă primul meci, Brazilia, Portugalia, Spania sau Coasta de Fildeș nu încing puțin spiritele, tare mi-e teamă că Mondialul acesta va fi ținut minte doar pentru vuvuzea și Jabulani. Apropo, tot ne luăm de negri și de faptul că suflă ca apucații în vuvuzele, însă de câte ori văd un alb pe transmisiunea televiziunilor, suflă în aceeași blestemată vuvuzea. N-am auzit o încurajare a vreunei galerii. Nimic. Doar zumzăitul vuvuzelei.
Pentru moment, doar două chestii pozitive, una este Mesut Ozil, neamțo-turcul sau turco-neamțul (cum o fi), înmulțindu-și prețul cu 4 în doar 90 de minute jucate împotriva amărâților de australieni și naționala Statelor Unite, care ne-a luat rolul de “Noi îi facem mereu varză pe englezi”. O națională curajoasă, de urmărit în continuare. În rest, apă de ploaie.
Olandezii au câștigat cu un autogol și un gol norocos. Nimic din promisiunea de fotbal spectacol. Un 2-0 sec, presărat pe ici pe colo cu șuturi ale lui Van Bommel și Sneijder, toate cu o singură țintă: tribunele din spatele porții.
Japonia – Camerun a fost un meci clar pierdut de antrenorul francez al camerunezilor. Să îi lași pe banca de rezerve pe Kameni, Song și Emana este o chestie pe care doar alt francez, pe nume Domenech, ar mai putea să o facă. Sângele apă nu se face. Wenger, Guy Roux, Gerrad Houllier… ăștia sunt pe alt nivel. Și uite așa, cu ajutorul lui Paul le Guen, Japonia a obținut prima sa victorie la un Mondial departe de continentul asiatic, fără să arate cine știe ce. Apă de ploaie.
Remiza dintre Paraguay și Italia dă senzația că sud-americanii au pierdut două puncte și italienii au câștigat un punct care îi va ajuta să ajungă în optimi. Pentru că așa e cu italienii. Dacă nu îi omori de două ori, degeaba.
Nu pot să nu remarc prestația deplorabilă a comentatorilor televiziunii naționale, care sunt exemplul viu de cum nu trebuie comentat un meci: plictisitori, insipizi, fără informații utile la dispoziție, cele pe care le dau sunt de cele mai multe ori greșite, într-un cuvânt, lamentabili.
Comentarii