Se vorbea nu de mult de mitocanul de Dorobanți, eu cred că ar trebui să scriem pagini întregi despre mitocanul de România, poate chiar despre unul de Rădăuți.
Cu mitocanul nu știi niciodată cum este mai bine să te porți.
Dacă ești politicos, mitocanul își dă în petic și face glume grosolane, dându-se băiat isteț și umblat prin lume. Mitocanul n-a muncit niciodată, a trăit pe spatele părinților, a încercat să câștige din înșelătorii și, chiar dacă nu a deschis o carte în viața lui, îți arată că este băiat purtat prin lume, cunoscător de limbi străine, pe care le stâlcește mai abitir decât își pocește chiar limba maternă. Totuși mitocanul este insistent și vrea să te dea gata, că doar tu ești un ,,neica nimeni”, poate chiar bugetar plătit din banii statului, așa că ești obligat să suporți josnicia oricui. Trebuie să zâmbești chiar dacă nervii ți s-au întins la maximum, să fii diplomat când mojicia cu ștaif o cere, să strângi din dinți când îți vine să plângi. Limita bunului-simț fiind deja escaladată, mitocanul se simte astăzi în România mai bine ca oricând. El are drepturi, pretenții, cereri peste cereri, chiar și acolo unde absurdul este frate bun cu prostia. Criza a creat un nou prototip, mojicul incurabil, leneșul care te face să te simți vinovat că muncești, grobianul care ți-ar smulge pâinea de la gură numai și numai pentru că lui nu i-a plăcut să fie în rând cu lumea. Asta mai lipsea în România prea mult încercată.
Comentarii