Guvernul nu va mai susține reabilitarea termică a blocurilor ale căror costuri uni-tare se ridică la mai mult de 3500 de euro pe apartament.
Primarul Ion Lungu spune că este vorba despre o decizie internă luată recent la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, minister condus de colega sa de partid Elena Udrea, motiv pentru care de pe lista de 19 imobile de locuit în comun înaintată de la Suceava au fost tăiate 6.
„Avem o veste mai puțin bună legată de reabilitarea termică a blocurilor. Din păcate, la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului s-a luat o decizie internă prin care apartamentele care au indicatorii tehnico-economici de peste 3500 de euro nu vor mai intra în reabilitare. Ca atare, din cele 19 blocuri de la Suceava au mai rămas 13, cu 284 de apartamente”, a declarat ieri, într-o conferință de presă, primarul Ion Lungu. Edilul-șef spune că, pentru a „forța” o reintroducere pe listă, indicatorii de la cele 6 blocuri excluse vor fi reanalizați în vederea încadrării în suma limită impusă de la centru.























Comentarii