Consiliul Național de Combatere a Discriminării a sesizat din nou Direcția de Sănătate Publică Suceava despre faptul că mai sunt spitale în România unde tații nu sunt primiți să se interneze cu copiii lor, în secțiile de pediatrie, deși legislația în vigoare nu interzice așa ceva. O astfel de sesizare a mai fost făcută și în luna octombrie a anului trecut, dar situația nu s-a schimbat, ceea ce consiliul consideră a fi “discriminare”. Consiliul consideră că “practica de a interzice taților să se interneze cu copiii înseamnă o încălcare a dreptului la serviciile spitalicești” și își rezervă dreptul de a aplica sancțiuni acolo unde va fi cazul.
“Legislația nu prevede constrângeri pentru tați, acolo se prevede că până la 3 ani copilul are dreptul să fie însoțit în spital, dar nu se precizează nimic legat de sexul însoțitorului”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, bioing. Adrian Popescu.
El a mai precizat că la Spitalul Județean Suceava nu au fost probleme de acest gen și nici din județ nu au ajuns astfel de sesizări. Oricum, conducerea DSP a trimis tuturor spitalelor adresa primită de la CNCD.
Potrivit șefei Secției Pediatrie de la Spitalul Județean, dr. Iulia Frunză, numărul taților care sunt primiți cu copiii pe perioada spitalizării s-a dublat în ultima perioadă, unul dintre motive fiind că mamele sunt plecate la muncă în străinătate. Ei stau în saloane separate de cele pentru femei. Au fost și cazuri de copii însoțiți de bunici sau alte rude, tot fiindcă părinții erau plecați.
Oricât ar părea unora de surprinzător, medicii pediatri spun că tații sunt grijulii cu copiii, deși unii sunt mai puțin îndemânatici.
La Spitalul Județean, persoanele care doresc să stea cu copiii mai mari de 3 ani trebuie să plătească 24 de lei pe zi, dar numai medicul hotărăște dacă este nevoie de prezența unui însoțitor în spital.























Comentarii