„Pirații” au contestat în instanță amenzile încasate de la inspectorii Primăriei Suceava

Cei trei taximetriști-pirat care au fost amendați luna trecută, cu câte 25.000 de lei fiecare, au contestat în instanță sancțiunile aplicate de inspectorii Primăriei Suceava.
 

Anunțul a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi, care ne-a spus că se așteptă ca municipalitatea să câștige procesul, deoarece, spune el, „avem probe solide împotriva piraților!”. Viceprimarul ne-a informat că cei trei taximetriști care au fost prinși pe raza municipiului Suceava în timp ce transportau persoane, fără a avea însă autorizație de la primărie, au fost sancționați cu avertisment de inspectorii municipalității, înainte de a fi amendați. „I-am avertizat mai întâi, ca să nu spună în instanță că nu au știut că le trebuie autorizație de la primărie. Abia după ce i-am prins a doua oară în flagrant i-am amendat”, ne-a declarat Harșovschi.
Amenzile pentru practicarea ilegală a activităților de taximetrie sunt cuprinse între 25.000 și 50.000 de lei, iar cuantumul acestora nu este stabilit prin HCL, ci este prevăzut de Legea 38/2003, privind transportul în regim de taxi. Inspectorii Primăriei Sucea-va le-au aplicat cele mai mici sancțiuni celor trei pirați.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI